Europa vazuta prin ochii unui roman cinstit


“Coana” Europa  sta stramb si judeca drept. Sau invers. Dar judeca. Si desi de cele mai multe ori are o atitudine proactiva, mai sunt si cazuri in care este “prinsa in ofsaid” si e nevoita sa reactioneze.

S-a hotarat acum reformarea acordului Schengen, luandu-se in calcul aprobarea, in functie de necesitati, a controlului la granitele din interiorul spatiului comun european. Adica, mai exact, permisiunea ca fiecare tara sa decida in baza suveranitatii statale daca solicita o astfel de verificare atunci cand i se patrunde pe teritoriu.

Ce inseamna asta pentru noi, romanii?

In primul rand, atata timp cat noi nu am fost inca admisi in acest spatiu, nu modifica prea mult din situatia actuala. Tot asa vom fi controlati la granita de vest si tot la fel de liberi vom circula prin Europa.

In al doilea rand, aceasta hotarare nu este discriminatorie la baza, neexistand o exprimare care sa ne indice pe noi ca fiind cei vizati. In contextul sporirii amenintarilor teroriste in statele occidentale, acum se vad nevoiti sa fie mai atenti cu asaltul cetatenilor extra-europeni, in special al arabilor, caucazienilor si celorlalte nationalitati fundamentaliste.

In aceste conditii, jelania maselor de concetateni care vad in reforma ce va intra in vigoare cel mai devreme in toamna lui 2014 drept un nou “sut in fundul romanilor” este netemeinica si nelalocul ei. Pentru ca, si va spun cu toata siguranta, nicio decizie nu este luata in detrimentul cetatenilor de buna-credinta. Niciun om care are constiinta impacata nu are motive de stres in astfel de cazuri. Romanii care aleg sa iasa din tara in scopuri turistice sau chiar pentru a-si gasi un loc de munca cinstita nu va fi afectat. Nimeni nu este atat de radical incat sa ne ingradeasca dreptul la libera circulatie. Avem aceleasi drepturi ca si pana acum, iar eventualele controale la care, din intamplare, am fi supusi prin sondaj, nu vor face altceva decat sa intareasca siguranta vietii tuturor si implicit a noastra.

Pana la urma, nici “oile negre” ale societatii nu pot fi deplansi. Ei au demonstrat mereu o capacitate incredibila de adaptare la rigorile legilor si vor gasi, din pacate pentru noi – restul, si in continuare modalitati de a-si relua indeletnicirile obisnuite  cu care au facut avere.

Asadar, hai sa mai si deschidem ochii, sa nu ne mai auto-victimizam mereu si sa intelegem ca in toata lumea un roman cinstit e pretuit la adevarata lui valoare!

Anunțuri

Ce facem de Ziua Copilului in Hunedoara?


Anul acesta avem norocul ca sarbatoarea Zilei Copilului sa coincida cu o linistita zi de sambata. Ce poate fi mai bine decat sa stii ca ai intr-adevar timp sa iti aloci intreaga zi celor mai fragede fapturi din jurul tau?

Poate tocmai de aceea, creionandu-mi agenda pentru maine, m-am bucurat sa vad ca am de unde alege si ca nu este foarte dificil sa imi umplu timpul cu evenimente dintre cele mai placute.

Multumita inspiratiei primariei, ii voi putea oferi Darei doua experiente memorabile si foarte atractive pentru varsta ei. Astfel, desi nu este finalizata intrutotul, Gradina Zoologica din preajma Padurii Chizid isi deschide portile pe parcursul intregii zile – special pentru a marca aceasta sarbatoare a copilariei. Sunt absolut convins ca alaturi de ceilalti vizitatori de varste apropiate si nu numai, printesa mea va fi extrem de incantata sa vada ca animalele din cartile de povesti sau de pe ecranul televizorului vor putea fi admirate si in realitate, mai ales ca este vorba de specii ca leu, tigru, babuin, ponei, urs si tot felul de pasari frumos colorate.

Pe langa asta, inainte de incursiunea in regatul prietenilor necuvantatori, am ales sa facem introducerea in sarbatoare prin participarea ca spectatori la evenimentul artistic care se va desfasura incepand cu orele 11:00 in fata Casei de Cultura. Vizita nastrusnicilor Burtiplici si Tontonici ne bucura si ne face sa speram ca glumele lor nu vor fi udate de stropii de ploaie.

Traind in Ardeal, loc in care diversitatea culturala ne uneste pe toti cei care convietuim aici, beneficiem (coincidenta sau nu) si de serbarile cultural-traditionale ale celorlalti cetateni. Spun coincidenta pentru ca am primit cu placere invitatia prietenei Aranka Takacs la evenimentele prin care va debuta tot maine festivalul “Zilele Maghiare din judetul Hunedoara”. M-am bucurat mai ales cand am vazut in program ca organizatorii nu au uitat semnificatia acestei zile si au prins in plan felurite activitati cu si pentru copii, toate avand ca gazda ospitaliera curtea exterioara a Castelului Corvinilor. Nu ascund ca, pasionat pana la extrem find de mancarea dulce-picanta traditionala maghiara, am salivat instantaneu si din abundenta afland de competitia de gatit gulyas, concurs sfarsit odata cu savurarea creatiilor gastronomice premiante.

Si pentru ca se spune ca vom fi mereu copii atata vreme cat ne vor trai parintii, spre seara imi voi oferi drept cadou vizionarea, cu o bere rece in mana, a finalei Cupei Romaniei la fotbal, meci pe care mi-l doresc plin de atractivitate –  incat sa substituie cu succes cireasa din varful tortului unei adevarate zile de sarbatoare!

Voua, prietenilor mei dragi care veti fi maine in Hunedoara, va recomand un astfel de program. Sunt sigur ca veti gasi toate motivele sa nu regretati nici o clipa alegerea facuta. Sa ne vedem cu bine!

Profit de ocazie sa urez in avans La Multi Ani tuturor celor care nu au incetat nici o clipa sa isi pastreze in suflete macar o farama din bucuriile copilariei!

(FC/Corvinul) Hunedoara. Mereu anti-sistem…


Hunedoara – oras martir al Revolutiei de la 1989, tocmai pentru ca locuitorii acestei urbe nu au fost niciodata niste simpli pioni ai unei piese de teatru cu final previzibil. Hunedoara – orasul in care la ultimele randuri de alegeri locale mereu s-a votat “impotriva curentului national”. Cetatea otelului care a strans laolalta constiinte din toate colturile tarii si le-a unit intr-un falos sentiment de apartenenta la valorile acestor locuri istorice, definit cel mai bine prin sintagma “hunedoreni mandri”.

Explica asta simtamintele nu neaparat calde nutrite pentru noi de locuitorii celorlalte judete si in special de cei care conduc vremelnic tara?

Poate ca da, poate ca nu…

Din punct de vedere fotbalistic, anul acesta ne plangem ca nu s-a vrut “de la centru” promovarea echipei FC Hunedoara in liga a doua. Accentuand puterea oculta a contracandidatilor satmareni, vizibila din avion si explicata clar de catre cei care au habar de fenomen, omitem partea celalalta a povestii si anume modul in care suntem noi receptionati la nivelul fotbalului romanesc.

Nedorind sa ma intind prea mult, va reamintesc doar cateva realitati:

  • Cel putin doi dintre fostii arbitri de renume ai tarii, actualmente personaje importante, aproape decisive la nivelul sforilor trase la nivel inalt – Ion Craciunescu si Adrian Porumboiu – au fost batuti la Hunedoara, la finalul unor egaluri “cu cantec” impotriva echipelor FC Bihor respectiv Petrolul Ploiesti. Pe merit sau nu, nu analizam aici. Dar astea nu se uita!..
  • Ultimul titlu castigat de Universitatea Craiova in campionatul national, cel din 1991, s-a datorat in mare masura meciului castigat lejer la Hunedoara, in compania Corvinului –  caruia granzii bucuresteni i-au promis atunci razbunare vesnica pentru ca si-a permis sa deturneze trofeul spre capitala Olteniei.
  • Lupta eroica si de lunga durata purtata pentru drepturile legale in cazul transferului lui Bogdan Lobont la Rapid a deranjat multe personaje de frunte din sistem. Sa nu uitam ca varfurile piramidei fotbalistice nationale, presedintii FRF si LPF, “bravii” Mitica si Mircica, au fost in iarna sa dea cu subsemnatul prin birourile inconfortabile ale procurorilor DNA..Si pentru cine? Pentru “aia de la Hunedoara”??

Nu imi vin acum alte exemple in cap dar banuiesc ca astea sunt elocvente.

Vi se pare ca e putin? Credeti ca e incomparabil nesemnificativ fata de realizarile intregului fotbal romanesc bazate pe marea echipa construita sub furnale de Mircea Lucescu? Ca pepiniera de talente creata la Hunedoara a fost temelia si scheletul unei echipe nationale care a dat tonul “generatiei de aur”? Ca “norma hunedoreana” si zecile de mii de fani patimasi au nascut o traditie care obliga cel putin la respect si tratament corect, fara ranchiuna?

Atunci se pare ca uitati unde traiti la momentul actual. Adica intr-o tara in care simbolurile si traditia sunt doar cuvinte bune de rostit la comemorari si intruniri ale “piscotarilor”, intr-un mediu in care aranjamentele se numesc “omenii” iar  caracatita “Nasilor” are mai multe tentacule decat sabii ar avea armata idealistilor, fie ei si hunedoreni.

Tara bogata. Popor sarac.


Autostrada Transilvania – Bechtel. Studiu de caz:

Avem :

Initial:

Brasov – Tg. Mures – Turda – Gilau – Suplacu de Barcau – Bors : 415 km – pretul contractului = 2.2 mld euro.

Detalii: Contract din 2004, finalizabil in 2011, amanat pentru 2012 –  datorita intreruperilor lucrarilor pe parcursul anului 2005.

Actualmente:

Dati in folosinta 52 km integral, Campia Turzii – Gilau + o portiune de 64 km (finalizata in procent de 55%), Suplacu de Barcau – Bors  – la o suma totala platita in valoare de 1.4 mld euro.

 

Perspective:

Dupa ultima renegociere, Bechtel a acceptat  sa renunte la celelalte 6 tronsoane de autostrada, ramanand sa lucreze doar pe tronsonul Suplacu de Barcau – Bors si sa realizeze finisajele portiunii Campia Turzii – Gilau. Costul total al acestor investitii finale s-ar ridica la valoarea maxima de 300 de milioane euro – pret care ne-ar garanta ca macar din tot acest balci ne-am alege cu niste 116 km excesiv de scumpi dar circulabili. Paradoxul survine insa in momentul in care Dan Sova (ministrul marilor proiecte) anunta senin ca NU AVEM acesti bani si ca VOM REZILIA contractul cu Bechtel. Uita insa sa mentioneze clauza de reziliere in valoare de 500 de milioane de euro – bani pe care statul roman este obligat sa ii plateasca despagubire constructorului american.

Adica: NU AVEM 300 de milioane euro SA CONSTRUIM AUTOSTRADA, dar AVEM 500 de milioane SA NU O CONSTRUIM!!!

 

Concluzie: de la inceput pana la sfarsit regasim o poveste tipic romaneasca, demna de o tara sudamericana aflata in una din doua ipostaze: ori corupta pana in maduva oaselor, ori condusa de niste incompetenti care nu stiu pe ce lume traiesc.

Am zis.

Bune si rele, dupa un an cu Arion…


Ales in iunie 2012 la mica diferenta in fata principalului contracandidat la fotoliul de edil-sef, iata ca Viorel Arion se afla in fata unui bilant provizoriu, necesar pentru cei carora le conduce destinele urbei.

Din postura de hunedorean, imi permit sa imi spun parerea in acest caz, recunoscand ca am urmarit cu atentie viata economico-sociala a orasului de pe Cerna si ca am fost unul dintre cei care am privit cu scepticism ajungerea sa in aceasta functie.

Analizand activitatea primarului in anul scurs de la preluarea mandatului, am reusit sa creionez o harta a meritelor dar si a nerealizarilor domniei sale.

Ce am constatat, mai jos:

 

10 reusite:

1. S-a implicat activ in proiectele de interes general ale orasului, demonstrand deschidere pentru orice fel de propuneri si avand o prezenta vizibila in marea majoritate a domeniilor vietii sociale din Hunedoara.

2. A propus masuri economice si fiscale menite sa faciliteze investitiile generatoare de locuri de munca pentru populatia activa.

3. A semnat protocolul de colaborare pentru obtinerea fondurilor europene necesare ecologizarii fostei platforme a combinatului siderurgic.

4. Deciziile luate in privinta Castelului Corvinilor, desi controversate, aproape au dublat profitabilitatea principalei surse de venit a bugetului local.

5. A reusit sa formeze o echipa unita cu parlamentarii locali si conducerea Consiliului Judetean, pentru binele comunitatii, in ciuda faptului ca provin din partide politice adverse si aparent ireconciliabile.

6. A gasit resurse financiare pentru continuarea lucrarilor de asfaltare si modernizare a arterelor din oras.

7. Dupa o pauza de sase ani, o data cu alegerea noului primar, pe scena Casei de Cultura am putut asista la evenimente culturale demne de un oras european.

8. A raspuns afirmativ sesizarilor cetatenilor legate de estetica orasului, incepand in primul rand cu solutionarea demolarii cladirii fostei Cantine CSH, aflata intr-o stare deplorabila.

9. Nu si-a dedicat actiunile doar zonelor din oras in care a fost votat in proportie covarsitoare, aratand ca este edilul tuturor cartierelor Hunedoarei.

10. A initiat parteneriate promitatoare cu diverse institutii din tara si strainatate, sporind gradul de atractivitate al orasului pentru tinerii care nu vor sa isi paraseasca locul de bastina sau cei care, dupa terminarea studiilor, isi doresc sa puna umarul la reconstructia municipiului.

10 aspecte care i se pot reprosa:

1. A lasat impresia ca “si-a platit datoriile” fata de cei apropiati prin numirile pe care le-a facut.

2. Nu a atras deocamdata nici un investitor major in Hunedoara, Parcul Industrial ramanand slab populat.

3. Se continua tergiversarea redeschiderii Gradinii Zoologice – un punct de atractie pentru locuitorii orasului si turistii care ne viziteaza zona.

4. Nu s-a gasit inca o solutie in privinta cainilor vagabonzi care s-au inmultit alarmant, punand in real pericol siguranta cetatenilor.

5. Si-a atras un val de proteste pentru deciziile luate in privinta conducerii spitalului municipal, parand ca, in ciuda documentelor prezentate in sprijinul afirmatiilor sale, i-a “platit o polita” contracandidatului de la alegerile locale.

6. Nu a descoperit modalitatea prin care sa atraga implicarea cetatenilor in viata sociala a orasului, desi a initiat o serie de intalniri si dezbateri publice in acest sens. Probabil lumea reactioneaza doar la stimulii materiali iar Arion nu a folosit intotdeauna cele mai potrivite canale de comunicare.

7. Prin persoanele mandatate in acest scop, a gestionat defectuos relatia cu ceilalti membri fondatori ai asociatiei sportive FC Hunedoara, fiind acuzat de conducerea clubului ca obligatiile asumate nu au fost respectate intotdeauna la timp si intrutotul.

8. Nu si-a onorat promisiunile  fanteziste (parerea mea) privind plaja publica de la Cincis si strandul de la Valea Seaca – obiective care sunt departe de a fi fezabile si realiste.

9. In urma unor decizii administrative luate a reaprins scanteia razboiului in Consiliul Local, pierzand majoritatea in acest for si riscand intarzierea aprobarii unor proiecte necesare in bunul mers al comunitatii.

10. Nu a dat publicitatii o analiza a contractelor aflate in derulare la nivelul primariei si a gradului in care acestea sunt sau nu benefice administratiei locale, existand suspiciuni ca multe dintre ele au valori supraevaluate.

 

Concluziile le puteti trage voi, eu imi permit sa spun doar ca, cu o prestatie mult superioara predecesorilor sai, Primarul Viorel Arion a inscris orasul pe o traiectorie ale carei premise sunt deocamdata promitatoare.

Insa, “mai e mult pana departe”…

 

Dovada (daca mai era nevoie) coruptiei din fotbal


Nu cred sa mai existe cineva in zilele noastre care sa considere ca fotbalul se joaca intrutotul pe teren. Zilnic primim motive de dezamagire, suntem bombardati continuu de informatii care contin cuvintele blat, aranjament, spaga, pariuri, valize, arbitraj etc. Cu toate astea, mai intalnim si oameni care isi sustin cu tarie echipa iubita, care isi doresc ca un rezultat sa nu fie stiut dinainte iar fiecare meci sa se incheie cu victoria formatiei mai bune, chiar daca asta inseamna ca idolii sa iasa invinsi de pe terenul de joc. Marturisesc ca ma numar printre ei si ca sunt sincer cand spun asta. Tocmai de aceea nu pot spune ca ratarea promovarii FC Hunedoara nu are pentru mine si multe motive care tin de valoarea demonstrata in partidele din deplasare desfasurate in retur.

Dar povestea pe care o voi dezvalui acum imi intareste aroma amara pe care o simt la sfarsitul unui campionat care se pare ca nu era “sortit” sa fie al nostru.

La sfarsitul saptamanii trecute primesc un telefon de la un prieten foarte bun, suporter corvinist cu vechi state pe stadioanele unde echipa hunedoreana “prestase” in ultimele doua decenii. Ma intreaba daca ne putem intalni pentru ca o discutie telefonica ar fi prea minimala fata de subiectul pe care mi-l propune. Accept, bucuros ca ne mai intindem la depanarea amintirilor frumoase traite impreuna in vremea cand insoteam adevaratul Corvinul prin toata tara, de la Resita la Zalau si de la Baia Mare la Pitesti. Ceea ce imi spune ma lasa paf: a fost contactat telefonic de un domn harsit in fotbal, cu “antenele” intinse in toate birourile federale si pe la toate personajele intens mediatizate ale sportului cu balonul rotund. Se cunosteau de ani de zile, de unde si ideea acestui telefon. Tipul, direct la subiect, fara prea multe ocolisuri, il intreaba daca ne intereseaza ca judecarea contestatiei depuse la FRF in cazul “Pancota” sa ne fie favorabila, iar prin victoria decisa “la masa verde” sa fim mai siguri ca oricand de promovarea in al doilea esalon. El, prin relatiile sale, ne-ar fi garantat ca daca ajunge la o intelegere convenabila cu conducerea clubului nostru, “ne rezolva”, in caz contrar fiind convins ca nu vom avea nici o sansa la comisia de judecata. (!) Nu a vehiculat sume sau altfel de recompense pentru “gest”, nu s-a ajuns atat de departe.

Discutand pe toate partile propunerea cu prietenul meu, cadem de comun acord ca nici nu poate fi vorba sa apelam la varianta aceasta josnica, mai ales in conditiile in care cunoscand caracterul moral al finantatoarei Alina State si modul onest in care cei de la club au ales sa lupte, cu orice risc, nu credeam ca ar fi cineva dispus sa apeleze la astfel de metode neortodoxe.

Ca urmare, amicul l-a sunat inapoi pe om si i-a spus ca Hunedoara nu are nevoie acum de nici un fel de intermediere in castigarea dreptatii si ca si daca nu ni se va da castig de cauza, noi, spre deosebire de contracandidati, avem onoarea sa privim in ochi pe oricine ar dori s-o faca.

Timpul ne-o va dovedi daca am ales bine si am preferat sa ingropam propunerea. Pentru ca sunt sigur ca cel putin am ales CORECT din punct de vedere moral!

Si ca, cel putin pentru noi, fotbalul e dezirabil a fi o mostra completa de fair-play.

Sustinem Spiritul Corvinist!

Cum sa crape asfaltul dupa sase zile?!


Locuiesc in Hunedoara. Imi face placere. Sunt chiar incantat sa vad cum orasul meu se ridica din mocirla sociala in care l-au aruncat factorii de decizie ai anilor ’90. Traiesc momente de mandrie asa cum inghit in sec deseori in fata lipsurilor raportate la orasele din vest.

Strada pe care stau, Transilvaniei, e „in zona buna” – asa cum le place samsarilor imobiliari sa numeasca partile de oras care sunt rezonabile.

Multa vreme am asteptat sa vad cum pot circula pe propria strada fara sa evit un miliard de gropi sau fara sa incalt cizmele de cauciuc dupa fiecare ploaie. La fel ca mine, marea majoritate a vecinilor de cartier. Mai ales ca e o artera dintre blocuri inteligent proiectata, care scurteaza drumul dinspre intrarea in oras spre centru atunci cand te grabesti si n-ai chef de semafoare.

Mi-a zvacnit inima de bucurie cand am auzit ca fostul primar a inclus strada intr-un contract-cadru, anexa a marii lucrari de reinnoire a drumurilor si trotuarelor din oras. Ce mai, era un pas major spre normalitate. Asezarea organizarii de santier a firmei constructoare chiar la noi pe strada mi-a sporit increderea: doar nu va fi ca in bancul in care singura casa netencuita e chiar a zidarului din sat! Macar in contrabalansarea deteriorarii accentuata a drumului provocata de utilajele grele care circulau zilnic spre si dinspre locurile in care isi faceau treaba.

Primarul a fost schimbat, am aflat cu surprindere ca exista o clauza care prevedea ca strada mea se va reconditiona doar daca el va ramane edil, si am simtit cum sperantele mele primesc un falnic sut in fund.

Dupa nenumarate ridicari ale problemei in diverse ocazii, in urma nenumaratelor sesizari oficiale sau nu, poate si multumita valului mare de nemultumiti de situatie, intr-o dimineata, acum vreo doua saptamani, am avut marea surpriza sa observ ca se asfalteaza strada Transilvaniei! I-am trimis in gand cateva multumiri domnului primar (despre dumnealui, in curand..), m-am laudat in dreapta si stanga ca „ma mut in Europa” si am asteptat cu incredere lucrarile. Care nu au ezitat sa se desfasoare cu spor, depasindu-mi cu mult asteptarile. Ce asfaltare, frate? Sa vezi in plus borduri noi, trotuare, amenajarea si asfaltarea parcarii ex-rustico-medievale! Erau asa de hotarati baietii ca ajunsesera sa lucreze si cand ploua torential, de iti venea sa le verifici buletinele sa fii sigur ca sunt romani! Si nu puteau fi acuzati de prostie, cand ploua prestau activitati care nu includeau asfaltarea. Ma miram din ce in ce mai mult.

Acum, inca, treaba nu e gata, dar premisele sunt bune. Zona va arata „ca pe magistrala” 😉

Insa, ieri am ramas mut: la nici o saptamana dupa asfaltarea unei benzi de circulatie de pe portiunea din fata scarii mele, a aparut deja prima groapa!! Una mica, dar promitatoare. Care, insa, va creste. Si ma va face sa intreb: ce-ati bagat, dom’le, in mixtura aia? Plastilina???

 

Omului sarac nici boii nu-i trag…


Cazul doamnei Gina (nume fictiv), persoana recent cunoscuta, imi lasa un gust amar prin nedreptatea aparent ireparabila comisa asupra ei.

Stiti cum e, intri in contact cu oameni diversi, afli povesti uneori surprinzatoare, te obisnuiesti cu ideea ca nu intotdeauna lucrurile sunt asa cum ar trebui. Iar ce urmeaza imi demonstreaza ca unii chiar nu au noroc in viata.

Diagnosticata cu o sumedenie de boli, mai mult sau mai putin grave, femeie la 50 de ani, Gina si-a depus prin luna noiembrie a anului trecut dosarul pentru o pensie de boala, demonstrand prin documentele medicale atasate ca nu mai are cum, fizic, sa lucreze.

Verificandu-i istoricul profesional, cei de la Casa Judeteana de Pensii o instiinteaza ca potrivit situatiei inregistrate dumneaei are o vechime in munca de 0(ZERO) ani 0(ZERO) luni si 12 zile (!!!). Socata, se adreseaza actualului administrator de la Asociatia de Proprietari in ale carei blocuri facuse curatenie timp de 17 ani batuti pe muchie, cerand sa fie ajutata printr-un act doveditor bazat pe realitate. Administratorul, foarte cinstit, face si el o ancheta si constata ca femeia a fost inregistrata ca angajata a asociatiei vreme de 14 ani, perioada pentru care ii si inmaneaza o adeverinta stampilata certificatoare.

Increzatoare, Gina mai face un drum la Deva si ataseaza la dosar si aceasta adeverinta, sperand pe buna dreptate ca pensia i se va calcula in functie de anii lucrati si ca situatia initiala va fi corectata.

Insa noul raspuns oficial al celor de la Casa de Pensii o loveste direct in moalele capului, facand-o sa nu mai inteleaga nimic: PERIOADA CAT ATI LUCRAT LA ASOC. DE PROPRIETARI NU S-A VALORIFICAT. UNITATEA NU A VIRAT CAS-UL. VETI PRIMI LUNAR PENSIA SOCIALA DE 350 LEI. (!!!!)

Neoficial, i s-a transmis ca in perioada cat lucrase e posibil sa fi existat erori de transmitere a datelor, dar atata timp cat acum nici macar nu mai e acelasi administrator la asociatie ca atunci cand fusese angajata, nu mai are ce sa faca si pe cine sa traga la raspundere. Nu se mai poate intoarce in timp…

Dureros, greu de inteles pentru o femeie cu scoala putina, care stie ca ea si-a vazut de serviciul ei si care ar fi asteptat nu statui ci doar banii cuveniti pentru munca depusa. Si care nici macar nu stie cu ce arme sa lupte intr-un stat in care a devenit obisnuinta sa mori cu dreptatea in mana.

Cat e de viabil proiectul “Romania”?


Sau, mai concret, cat de viabil mai e in parametrii actuali?

Aruncand o privire asupra tendintelor existente in perioada contemporana, observ ca una dintre caracteristicile importante ale vietii este transformarea. Bineinteles, alaturata nevoii de adaptare. Nu multe lucruri, obiceiuri sau chiar personaje raman asa cum le stiam initial. In functie de tot felul de factori, intervin modificari ale lor, unele chiar radicale, iar conform legilor firii apare mereu adaptarea in diverse grade. Constat zilnic ca “nu mai e cum era!”, cu referire la tot felul de subiecte si ca pana si cei mai hotarati conservatori devin adeptii unor transformari necesare.

Ca orice entitate, nici Romania nu poate evita acest carusel ametitor. Il numesc “Proiectul Romania” pentru ca indeplineste toate conditiile unei astfel de catalogari. Nu poti vorbi de Romania fara sa iei in calcul ca este in sine un proiect complex, dezvoltat pe mai multe nivele si impartit pe diverse ramuri, dar care reunite in totalitatea lor ne dezvaluie o masinarie unitara.

Tocmai de aceea ma intreb daca actualul proiect “Romania” va ramane asa, care sunt laturile in care vor surveni modificari si ce impact vor avea ele asupra bunului mers al proiectului. Intregul tablou poate fi impartit pe cadre separate si date in grija unor responsabili care sa le zugraveasca in culorile cele mai potrivite. Ramuri ca economia, administratia si justitia se cer schimbate de voie – de nevoie pentru a se integra in contextul european actual. Nu poti clama la nesfarsit obisnuintele traditionale atata timp cat constati cu usurinta ca in multe cazuri “esti din alt film”.

Analiza trebuie facuta rapid si cu ochii larg deschisi pentru ca altfel riscam sa esuam. Dar TREBUIE facuta! Pentru ca nu vom sti niciodata incotro sa o luam daca nu avem habar unde ne aflam. Exista minusuri, multe, ce-i drept, insa avem si destule aspecte pozitive pe care sa le regasim din plin. Odata sfarsita cantarirea situatiei, ramane doar sa avem puterea sa recunoastem cum stam. Si sa luam deciziile care se impun. Pentru ca o regionalizare a tarii poate duce chiar la pieirea ei, asa cum o pot face si o serie de masuri economice generatoare de faliment ireversibil. In ambele cazuri, daca punem pe primul plan interesele unor grupuri mici sau chiar a unor persoane, ne trezim ca proiectul nu numai ca e sortit esecului ci chiar ca l-am ingropat inca din primele zile.

Degeaba incercam sa implementam in proiectul nostru strategii luate cu copy-paste din tarile asa-zise de succes. Noi trebuie in primul rand sa le adaptam specificului local si realitatilor existente pentru a fi siguri ca vor genera rezultatele pozitive dorite.

Pentru ca prea multe experimente lasa urme adanci.

Invatam, invatam, invatam, dar ce lasam copiilor nostri?

Nu imi doresc Romania in granitele actuale!


Iar celor care se vor grabi sa imi sara in cap cu acuze nationaliste le dau un singur raspuns: sunt hotare strambe!

Indiferent ca e vorba de ardelenii sau banatenii care isi doresc ca istoricele lor provincii sa fie autonome, ori de patriotii convinsi carora ciuntirea Basarabiei, nordului Bucovinei si Cadrilaterului le-a smuls bucati de suflet, toti imi vor da dreptate.

Pentru ca sunt liber sa gandesc.