Complicele mortii. Am dreptul sa ma revolt???


pericol-de-moarte

 

Am fost bulversat aseara de o veste care m-a intristat profund.

Valer, primitoarea noastra gazda de la Lunca Cernii, un om de o ospitalitate ridicata la grad de crez, a trecut in nefiinta, surprinzator, in urma unui atac de cord.

Trecand peste afectiunile netratate la timp, revoltator este aspectul ingrijirii medicale la sat, mai ales in zonele aflate la o distanta considerabila de asezarile urbane. Sistemul actual, practic, condamna la moarte o victima care, in conditii normale, ar mai avea o potentiala sansa de supravietuire.

Si cum sa fie altfel cand, ambulanta solicitata pentru un infarct miocardic suferit de un cetatean din Lunca Cernii de Sus, ajunge la cel afectat dupa mai bine de o ora? Oricat de rapid s-ar mobiliza cei din jur, fara suport medical specializat si fara un tratament vital imediat, inima nu rezista!!!

Nu acuz nici personalul medical, nici starea drumului (asfaltat aproape integral!). Nu ei sunt factorii determinanti in acest caz. Indiferent daca e de ultima generatie, o ambulanta nu poate parcurge mai repede aceasta distanta de aproximativ 50 de kilometri, mare parte pe serpentinele abrupte ale Tinutului Padurenilor.

Problema este la incoerenta si impractibilitatea sistemului sanitar din tara noastra, unul in care (aproape) TOATE dispensarele comunale au fost desfiintate si in care reactia medicala la nevoie este oferita de unica “moasa” din sat. Gospodarii edili ai acestor localitati ar trebui sa ridice aceasta problema, iar autoritatile din ministerele de resort ar trebui sa inteleaga ca daca o tinem tot asa exista riscul major ca tragediile sa continue netulburate de nici macar o masca de oxigen aflata in calea mortii!

Si, fara a cobi, pun pariu ca cei in masura sa gaseasca solutii vor reactiona si vor prioritiza acest aspect exact cand vor fi pusi ei insisi in aceasta situatie si cand vor fi nevoiti sa priveasca agonizant secundarul ceasului in asteptarea “Salvarii” chemate pentru cineva drag!

Dar, si in acel caz, mai mult ca sigur, va fi tardiv!

Si e pacat!

P.S.: Dumnezeu sa te ierte, scump prieten, si sa iti ofere macar dupa moarte linistea sufleteasca pe care nu intotdeauna ai gasit-o pe acest Pamant!

Vei ramane mereu in amintirea noastra!

Sa iti fie tarana usoara!

AMENINTAREA de langa Hunedoara


Halda7

Multa lume stie, dar putini sunt interesati de halda de steril pozitionata pe dealurile dintre Hunedoara si Teliuc.

Halda1

Rezultata in urma depozitarii nisipului rest al procesarii minereului de fier extras din zona, adica zeci de mii de tone de reziduuri miniere, halda constituie o veritabila bomba ecologica pentru cetatenii localitatilor din jur. Orice adiere de vant ridica particulele de nisip cuartos si le transporta spre zonele limitrofe, astfel incat plamanii vietuitoarelor sunt supusi unui permanent asediu.

Transformata intr-o copie a unui desert arid, halda de steril pare un peisaj de pe alta planeta, unul in care, in lipsa interventiei umane, natura incearca sa lupte cu propriile arme impotriva dezastrului.

Halda2

Halda3

Halda5

Halda6

Halda4

Situatia nu este atat de dramatica precum cea existenta in Muntii Apuseni (vezi http://bogdanbalaban.ro/index.php?action=articole_full&id=346 ) insa este strigatoare la cer lipsa de reactie din partea factorilor care ar trebui sa vegheze la protejarea mediului. Concret, desi cei de la Minvest Deva (administrator al haldei) anuntasera de mai mult timp ca exista finantare externa pentru ecologizarea zonei, nu s-a inceput inca implementarea unui proiect care sa si puna in practica solutiile de protectie teoretice.

Cu toate demersurile efectuate de mebrii societatii civile, reflectate in interpelari adresate Agentiei judetene pentru Protectia Mediului, starea de inactivitate treneaza, timp in care afectiunile pneumologice nu fac altceva decat sa se inmulteasca.

Iar asta ne afecteaza viata tuturor, fara a tine cont de varsta, sex sau conditie sociala.

Pentru ca, cu totii, TRAIM ALATURI de bomba de langa noi !!!

 

Foto: Rudolf Hanzelik

Barbatul roman. Multifunctional sau nu?


Acum doua seri m-am trezit la usa cu vecina “de dedesubt”. Iritata, mi-a reclamat ca “ii curge apa in baie!”. Ce sa zic: “La naiba! Ce s-o fi-ntamplat? Scuze, vom remedia problema!”.

Ieri dimineata, apelat in prealabil,  ne-a vizitat “instalatorul”. Il stiti cu totii, e acel tip intre doua varste, jovial, “mester”, care stie mereu cum sa iti desfunde o teava mai bine decat o fac musculosii din reclame. Banuind el ca “baiul” e mare si fara prea mult chef, a zis ca de data asta “nu se baga!”…Ghinion..

Presati de vecina satula de dusuri neprogramate, am apelat la vecinul “de deasupra” , ca si el se pricepe.

Si aici incepe dilema mea.

Am fost invitat sa vad si eu pe unde curge apa si sa imi dau cu parerea asupra eventualei defectiuni, “ca de-aia esti barbat!”. Politicos, am replicat ca nu stapanesc principiile  vaselor comunicante si ca ii las pe cei care au habar sa rezolve necazul. Am starnit un val de comentarii negative si de priviri dezaprobatoare in randul celor de fata.

De ce?

Pentru ca toata lumea s-a obisnuit cu arhetipul barbatului “gospodar”, priceput la toate, care dupa ce taie gaina in fata blocului se apuca si schimba doua prize, monteaza patru metri patrati de parchet si intreaga instalatie sanitara din baie. Ani la rand s-a impamantenit ideea ca daca nu te pricepi sa faci de toate nu esti “barbat in casa” si ca orice cetatean “de Doamne’ajuta” trebuie sa biruiasca buclucasele lucrari utilitare aparute in jurul casei.

Nu mai conteaza ca, pus pe treaba, as realiza, dupa cum urmeaza: una bucata gaina care ar fi preferat sa se sinucida decat sa o chinui eu ratandu-i jugulara de trei ori consecutiv; una dintre prize arsa instantaneu iar a doua care sa-mi distruga bateria la laptop; parchetul asemuit unui desen suprarealist; instalatia sanitara beneficiara de “comanda inteligenta” – rotesti robinetul la chiuveta si tasneste apa la dus…Important e ca as obtine brevetul moral de Barbat In Casa!

Oare sunt singurul care considera ca in viata este in regula sa apelezi la cei calificati pentru ceea ce e nevoie? E normal “sa iau painea de la gura” macelarului, instalatorului, zugravului sau electricianului doar pentru a fi “in rand cu lumea”?

Inteleg ca nevoia te invata dar tot la fel de bine stiu ca nu tot ce zboara se mananca.

Asa ca…prefer sa-i las pe altii!..

(Guvernul) Baga bani, baga bani! Aiurea..


Am citit undeva (http://www.mesagerulhunedorean.ro/negocieri-pentru-primele-minerilor) ca un lider de sindicat al minerilor din Valea Jiului si-a exprimat increderea ca si anul acesta minerii din Valea Jiului “vor simti” ca sarbatoresc Ziua Minerului datorita obisnuitelor prime financiare. Sindicalistul in cauza spera ca valoarea lor sa fie macar egala cu cea de anul trecut, adica 350 lei pentru sfredelitorii adancurilor pamantului si 250 lei pentru angajatii de la suprafata, plus un bonus mititel constand in niste tichete cadou a 50 lei nou-nouti.

Si…

M-am enervat.

Nu pentru ca nu as aprecia eforturile celor care poate intra in mina fara sa aiba siguranta ca ies la fel de teferi si nevatamati la lumina zilei.

Ci pentru ca, din cunostintele mele, mineritul este subventionat de stat. Adica acest stat pe care contribuabilii il sustin din impozitele si darile platite. Iar industria miniera merge in Romania in pierdere de ani de zile, si nu este decapitata cu totul doar pentru a nu crea noi tensiuni sociale.

Si imi amintesc ca nici unul dintre conducatorii acestui stat nu s-a aratat interesat de gasirea unor solutii prin care sa sustina de exemplu si industria siderurgica – a carui declin aproape a ingropat un oras infloritor ca Hunedoara. Si nu prin prime ci prin mecanisme macroeconomice vitale, aflate deseori la indemana lor.

Pai si atunci?!

De ce sa fie premiati niste angajati, nu putini, dintr-un sector neperformant? De ce sa cadorisim prin masuri populiste bazate pe fonduri de stat (adica din banii mei, si ai tai, si ai lui) un domeniu caracterizat prin impotenta? De ce sa directionam bani suplimentari inspre buzunarele unor muncitori al caror produs finit nu are cautare?

In logica economiei de piata, orice mic intreprinzator al carui obiect de activitate nu se intalneste cu cererea se reorienteaza rapid pentru a nu fi nevoit sa intre in faliment. La fel, nu am auzit pana acum de niciun angajat din sectorul privat care sa primeasca prima atunci cand compania merge prost! Sunt curios daca voi aveti astfel de exemple. Nu prea cred! Orice om de afaceri rational isi tine sub control strict bugetul de venituri si cheltuieli si decide sa premieze doar cand intr-adevar rata de profitabilitate a companiei ii da motive sa o faca. Nu aiurea..

Dar, cu toata enervarea mea si a altora, punem pariu ca si in 2013 minerii vor primi prime cu ocazia Zilei Minerului?

Doar pentru ca unora le-a placut teribil pasiunea de horticultori cu care au plantat panselute in Piata Universitatii..

Rrom-mania. La Zilele Hunedoarei. (I)


Festivalul prilejuit de Zilele Hunedoarei a debutat cu o parada desfasurata pe principalele bulevarde ale orasului si care s-a vrut a fi o plimbare de etalare a grupurilor care chiar inseamna ceva pentru locuitorii urbei.

Imaginile sunt graitoare, si fac mai mult decat niste pareri personale:

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.562814660426910.1073741886.424352390939805&type=1

Au fost reprezentati: jandarmii, agentii Politiei Locale, cavalerii diverselor ordine, folcloristii, fotbalistii, handbalistele si rromii (ii numesc astfel fortuit, doar pentru ca nu vreau sa risc vreo amenda usturatoare pentru discriminare 😉 ).

Nu ca in Hunedoara nu ar mai fi si alte etnii, dar, nah, poate n-au vrut sa-si deranjeze siesta duminicala pentru o parada de fala.. 😛

Ca idee, am ramas in cap cu o chestiune sigura: daca toate celelalte categorii au fost personificate de oameni care isi aloca doar o parte din viata cotidiana acestui “rol” – fie el intruchipat intr-o meserie, pasiune sau modalitate de peterecere a timpului liber, nu acelasi lucru se poate spune despre rromi  –  ei asta sunt de cand se nasc si pana mor. Initial am banuit ca participantii la parada din partea lor sunt niste actori echipati si machiati corespunzator. Banuiala mi-a fost spulberata cand, la final, trecand exact pe langa mine, am auzit conversatia a doua dintre membrele satrei:

–          Ai ceva bani ?

–          Canci!

Si uite asa pot depune linistit marturie in legatura cu veridicitatea anumitor personaje participante la, de altfel, foarte atractivul debut al Zilelor Hunedoarei.

Zilele Hunedoarei sunt si Zilele Hunedorenilor?


zilele%20hunedoarei%202013

Orasul meu sarbatoreste saptamana viitoare. Isi tine ziua! Sau, mai précis, zilele.

Afisul oficial il aveti aici: AFIS_ZILELE_HUNEDOAREI_2013

Nu ca ar tine cont cineva de data exacta a nasterii orasului, mai ales ca prima atestare  documentara este aruncata hat in negura timpului, la 1265, dar parca e mai bine ca aceste serbari se tin vara decat in friguroasa toamna, asa cum eram obisnuiti in anii trecuti.

Si iar e bine ca activitatile se vor adresa tuturor locuitorilor zonei urbane, indiferent de varsta sau preferinte. Pentru ca in program regasim atat momente artistice, cat si culturale sau educative, asa cum nici latura sportiva nu este neglijata. Sa nu mai amintesc si ca etnia aflata in plin avant demografic se poate delecta cu un spectacol de dansuri specifice. Putini ar putea sa se declare nemultumiti. Se pare ca organizatorii si-au facut bine temele.

Dar…

Am subliniat intentionat caracterul urban al publicului tinta, tocmai pentru ca (si aici am vrut sa ajung), cu exceptia unei reprezentatii a Ansamblului Maghiar de Dansuri din Cristur (care tine mai mult de latura etnica, atata timp cat administrativ localitatea apartine Devei), nu vad pe afis nici macar un singur eveniment care sa se adreseze cetatenilor din cartierele rurale/localitatile componente ale municipiului. Sau platitorii de impozite si taxe locale din Pestisu Mare, Zlasti, Bos, Gros, Racastia, Hasdat sau Buituri nu au dreptul sa serbeze? Totusi, nu sunt o cantitate neglijabila, demna de luat in seama doar in campaniile electorale (ca de exemplu http://www.replicahd.ro/?p=6937 sau  http://www.mesagerulhunedorean.ro/proiectele-alesilor-psd-din-consiliul-local-hunedoara ). Mai ales ca unele dintre locatii au in administrare si camine culturale pretabile pentru macar cate un recital al vreunui folclorist care sa descreteasca fruntile localnicilor.

Din tot bugetul alocat acestui festival, si banuiesc ca nu e o suma infima, o mica parte ar fi putut fi directionata spre aceste cartiere-satelit. Pentru ca si in buletinele celor de acolo garantez eu ca scrie tot Municipiul Hunedoara!

Si daca va fi doar de la anul, tot bine va fi! Si uite asa vom putea spune linistiti ca Zilele Hunedoarei sunt, intr-adevar, Zilele tuturor hunedorenilor!

Povestea unei ferme


Povestea noastra se intampla intr-o ferma prestigioasa dar prafuita din sudul Baraganului.

Cat a fost bine (ca sa nu fie rau, vorba unui Rege sportiv in viata), totul a fost roz. Productia era de top, recoltele manoase, dar si sistemul de irigatii aducea picaturile necesare iar folia din belsug pentru solarii apara la nevoie granele de vapaie sau de ger.

Dupa ce gospodarii l-au impuscat pe Nicu’ in decembriele lu’89, treaba s-a stricat…CAP-ul s-a desfiintat, munca patriotica n-a mai existat, destramarea a inceput sa isi arate coltii.

Obisnuiti cu lanurile de poveste dinainte, satenii mai veneau din cand in cand sa arunce cate o privire, poate-poate. Faima de ferma cu renume mai atragea o data la doi-trei ani cate un chilipirgiu manat de dorinta de a-si face un nume si poate un ban ferit de ochii lumii. Dar nu mai era ce-a fost.

La fel stateau lucrurile peste tot, pe intreaga campie. Nu mai existasera in zona ferme asa mari dar nici cele maruntele nu fusesera de lepadat odinioara. Acum de-abia isi mai duceau veacul, scotand rareori o productie demna de luat in seama.

Toti agricultorii Baraganului se plangeau ca sunt platiti slabut, toti ar fi dorit sa plece pe alte meleaguri. Chiar si asa, gandul ca poate isi gasesc vreo ocupatie la ferma cea mare ii facea sa isi scuipe in palme in fiecare toamna si sa dea ce-aveau mai bun in ei. Nu ca acolo ar fi fost pamantul mai usor de sapat sau buruienile mai rare, dar dadea bine la CV sa fi trecut si prin holdele ei.

Si-a trecut an dupa an peste ferma noastra. Recolta? Subtirica. Gospodarii incepeau sezonul plini de incredere, dar pe parcurs se trezeau ca iar se duce anul fara mare branza realizata. Dar nu conta asta. Aveau contracte! Si chiar aveau grija sa si le negocieze de toamna, cand chilipirgii deschideau larg baierile pungii, gandind la productia record la hectar pe care o vor scoate’n vara ce vine. Pai cum sa n-ai pretentii, cand tu dai cu sapa la fostul CAP, de care auzisera pana si colhoznicii sovietici? Iar in vara, cand a cere arendasul socoteala, scuzele vor fi lesne de gasit: buruiana mare, rozatoarele flamande, ba unii mai nestiutori o mai bagau si pe aia cu gandacii de Colorado. Si mai venea o toamna..

Pana-n vara ce-a trecut.

Auzind din gura lumii ca la ferma “cu firma” si ultimul arendas s-a dat plecat, starostele microfermei din vecini, de langa calea ferata, isi lua inima-n dinti si se infiinta la stapanire cu dorinta de-a-si tocmi proprii oameni la ogor. Mai de voie, mai de nevoie, ba de gura satului, stapanirea accepta, dar cu conditia sa faca, cum se zice la oras, “parteneriat”..adica stapanirea da din gura iar investitorul da din cont.

Hai ca nu fu chiar asa de greu. Noul arendas, sa-i zicem Inginerul, ca mai avea si un atelier cu multe scule, si-a suflecat manecile si s-a pus pe treaba. Si-a adus si cativa agricultori mai rasariti de la fosta parohie, a mai tinut si din cei pe care ii gasise la CAP cand il luase in primire, basca isi mai puse baza si in maistrul cu care se obisnuise. Ca doar era de-al casei. Si uite-asa, mai cu opinteli, s-au pus cu totii de acord ca trebuie sa puna umarul si sa faca iar o ferma de succes, ca odata cu succesul ei va veni si imbunatatirea cartilor de vizita ale gospodarilor si poate vor prinde o plecare spre insoritele plaiuri stapanite de capsuni. Sa nu mai vorbim de cota parte din recolta..

Toamna trecu de parca nici n-a fost. Avura asa un spor la munca de se trezira ca estimarile vor umple hambarele fara sa se mai osteneasca prea mult in primavara. Tot Baraganul ii privea cu invidie si se mirau cu totii ce trupa de valoare se formase dupa atata vreme la ferma noastra. In pragul Sarbatorilor, singura grija era unde sa isi programeze vacanta si de unde sa-si aleaga cadourile. Ba Inginerul, in al noualea cer, facu si o ditamai nedeie, la care se ospatara ca-n povesti – cot la cot cu trimisii stapanirii.

Dar, ca un blestem al locului, socoteala din ajun nu se potrivi deloc cu ce le-aduse vremea culesului. Bata-i focul de daunatori, iar fura mai puternici decat tehnicile agricole. Si cum Inginerul nu acceptase nici in ruptul capului sa apeleze la concentrate interzise sau la ajutorul pesticidelor ilegale, in loc de Sarbatoarea Recoltei se vazura aterizati in Parastasul Neputintei, tocmai la-nceput de vara.

Soc, groaza, acuze, eternii gandaci de Colorado…

Ce analize, ce-ntrebari, cand pana si satenii din preajma vazusera cu ochii liberi ca valoarea gospodarilor era greu de descifrat pe ogor? Nu se ridicasera cu nimic mai presus decat alti agricultori de pe plantatiile mai putin prestigioase. Iar pretentiile erau cam nefondate pentru ca nici acum nu izbutira recolte imbelsugate asa cum promisesera cand cadeau frunzele.

Oameni faini, gospodarii bagara capul in pamant si renuntara la cota parte din putinul recoltat.

Dar nu mai inghitira si coliva servita cand Inginerul ii anunta ca, satul de magazii goale pe jumate, ar cam vrea sa le umble la banii hotarati inainte. Le facu o dare de seama si le popuse un targ: “mancati gratare cand avem grane in hambare. Pana atunci, mai bagam in desaga si pita cu slana, asa cum au cam toti palmasii din Baragan. Nu de alta, dar goliciunea e la fel de deranjanta si in ferma noastra de prestigiu cum e si in ultimul bordei. Chiar cu staif, tot esec se cheama! Hai sa facem o invoiala: luati mai mult doar cand si rezultatele vor fi in ton cu planul. Adica dupa fapta si rasplata!”

Reactia gospodarilor?

Au inceput sa imprastie vorbe in sat, poate-poate vin localnicii si-i atrag atentia Inginerului ca nu-i frumos ce face si ca asa ceva nu s-a mai auzit la ferma “cu firma”. Si ca e dreptul lor sa ceara gratare, ca pentru slana nici nu se dau jos din pat. Slana e pentru cei fara perspective, nu pentru remarcabili ca ei, uitand ca e plin Baraganul de palmasi care pentru un cotlet ar depasi si o complexa combina agricola…

Ce va fi, vom vedea.

Pacat doar de traditia FERMEI, de mandria localnicilor si de amintirile prafuite cu ogoarele manoase!

 

Legenda:     CAP= (CeAPe) Cooperativa Agricola de Productie

Romanii si proverbele lor pesimiste. STOP! Hai sa le optimizam! :)


“La pomul laudat sa nu te duci cu sacul!”

“Capul plecat sabia nu-l taie”

“Un necaz nu vine niciodata singur!”

“Omului sarac nici boii nu-i trag”

sunt doar cateva din proverbele definitorii pentru poporul roman. Adaugand si tema existentiala a Mioritei – avem un tablou complet al mentalitatii cu care iesim in lume.

Nu cunosc folclorul altor popoare dar m-as mira sa vad ca ne poate egala cineva, cand constat cate scuze invocam si cate motive gasim pentru a ne explica eventualele esecuri din viata de zi cu zi.

stop negativism

Oare chiar nu putem sa carmim corabia nationala in directia opusa? De ce ar fi greu sa transformam zicatorile de mai sus in:

“Pomul laudat e mereu roditor, doar de-aia-i laudat de toti”

“Sabia nu indrazneste a iesi din teaca in fata omului semet”

“Orice necaz e compensat de avalansa de lucruri bune care il urmeaza!”

“Omul sarac e atat de motivat ca nici nu simte lipsa boilor!”

Parca altfel suna si imi par a fi niste pilde dupa care copiii nostri sa nu mai plece la lupta invinsi inca dinaintea primului foc.

Da?

Scandalos!!! Eroare sau asumare “cu tupeu” a meritelor altora???


In ultima perioada am tinut indeaproape legatura cu cei de la Asociatia Mini Fotbal Hunedoara (Alin Modarca si Dan Mathe), bucuros sa aflu ca multumita insistentelor si eforturilor depuse de ei Federatia Romana de specialitate a decis ca Turneul Final al Campionatului National de Minifotbal sa se desfasoare in orasul nostru.

http://www.campionateminifotbal.ro/news.php?id=2565&camp=

Am incercat pe cat posibil sa ii sprijin si pot spune ca am reusit. Nu m-a interesat in nici un fel cine se ocupa de eveniment, am raspuns afirmativ apelului din dorinta de a fi de ajutor. Motivatia suplimentara mi-a dat-o mandria de a sti ca Hunedoara va fi readusa in mod pozitiv in prim-planul sportului cu balonul rotund (chiar daca la dimensiuni reduse) de la noi din tara. Am vazut si cu aceasta ocazie cat de dificil este in ziua de azi sa obtii finantari de la companiile cu putere financiara sau cat de restrictiva este legislatia in cazul autoritatilor locale care doresc sa se implice la randul lor. Aproape ca le-am inteles pe toate.

Entuziasmului meu s-au raliat si ceilalti membri ai ASC, am reusit sa mai vorbesc si cu alti prieteni bine-intentionati, fiecare ajutand dupa puteri macar la promovarea turneului, fara sa mai punem la socoteala micile sponsorizari sau oferirea suportului logistic. Am fost extrem de bucuros sa vad cum unii mici intreprinzatori, aparent fara prea mare legatura cu fenomenul – cum ar fi admirabilii proprietari ai cafenelei Café d’Art –  sar in ajutor , sau cum medicul Bogdan Chiriac ma suna si isi ofera gratuit serviciile de asistenta medicala.

Mi s-a parut aiurea ca nu se constientizeaza la adevarata valoare o astfel de competitie – una care aduce in oras 20 de echipe din toata tara. Trecand peste faptul ca o televiziune nationala  – GSP TV – va transmite in direct intreaga desfasurare a evenimentului, nu putem desconsidera ca la noi in oras poposesc pentru 4 zile cel putin 200 de oameni (jucatori si membri din staff-ul echipelor participante). Asta inseamna un capital consistent pentru cei care au spatii de cazare sau alimentatie publica, nu? Pariez ca aproape toti musafirii vor dori sa viziteze si Castelul..;) Adica bani “bagati” in Hunedoara!

Dar, treaca-mearga..bine macar ca presa scrisa si audio-vizuala din judet a prezentat o avanpremiera..

Insa, ce m-a revoltat cel mai tare este anuntul postat astazi pe site-ul oficial al Primariei Hunedoara, http://www.primariahd.ro/arhiva-stiri-2013/campionat-national-de-minifotbal , cel in care cititorii sunt (hai sa nu fiu radical!) dezinformati: Clubul Sportiv Athletic Hunedoara în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara organizează în perioada 04-07 iulie 2013, Campionatul Naţional de Minifotbal.”

Alo, alooo, de unde pana unde??

Oare adevaratii organizatori, cei care au stat in ultima saptamana conectati la toate problemele aparute in pregatirea turneului, pot fi eliminati chiar in halul asta “din schema”??? Repet, ei sunt Federatia Romana de Minifotbal si Asociatia Mini Fotbal Hunedoara, alaturi de partenerii traditionali mentionati in comunicatul federatiei si de ceilalti sustinatori anonimi! Chiar a fost nevoie sa faca loc in ochii opiniei publice altor vanatori de imagine??

Sau continuam sa promovam in Hunedoara, ca de altfel in toata tara, dictonul “Unii cu munca, altii cu rasplata..”??

Nu e frumos!

Deloc.

Tehnici „neortodoxe” de HR in Irlanda. La catolici


Face valva zilele acestea povestea fotbalistului roman care a pacalit sau macar a incercat sa duca de nas destul de multi oameni, pretinzand o carte de vizita impresionanta si folosindu-se de inregistrari care in realitatea contineau executii tehnice ale altui jucator.

Condamnabila atitudinea sa, nimic de spus, dar situatia mi-a reamintit ipostaza in care m-am vazut eu aterizat in Irlanda anului 2011.

Dornic sa fac un ban prin munca cinstita, chiar daca mult sub nivelul experientelor mele profesionale anterioare, negandindu-ma nici o clipa la castiguri facile obtinute prin metode ilicite, m-am vazut nevoit sa imi incropesc un plan de bataie bazat pe ceea ce era necesar practic la acel moment.

Eram constient 100% ca va fi dificil, dar gandul ca salariul de “necalificat” din Dublin face cat cel de “middle manager” din tara natala imi dadea aripi, incredere si ambitie. Ce era sa fac, atata timp cat orice aplicatie la un post potrivit istoricului meu in campul muncii se frangea brusc odata cu aparitia conditiei “If you are Romanian or Bulgarian citizen, please get out from this application form. You need a valid work permit for this job.” ??? Asa ca cv-ul real, cel de mai jos, nu ma prea ajuta.

cv_Alin_Irlanda_ok

Studiind pe indelete piata locurilor de munca din capitala Irlandei, am ales sa lupt pe doua fronturi. Pe langa ca trimiteam prin e-mail marilor companii angajatoare cv-ul meu real, in speranta ca vor gasi o modalitate de a ma incadra in structurile lor organizatorice, macar ca si colaborator-partener neangajat, in principal –  bateam orasul la pas impartind cv-uri “cosmetizate”.

Multumita sprijinului enorm oferit de gazdele mele – Catalin, Monica, Robert si Florin, carora le voi multumi intotdeauna, reusisem sa imi creez, asigur si listez cate un model de cv pentru orice job potential. Spun “asigur” pentru ca “persoanele de contact” de la “joburile mele anterioare” stiau ca exista posibilitatea sa fie sunate de potentialul angajator si “invatasera lectia” care spunea ca au avut un angajat harnic, roman, numit Alin Barna. 😉 Una dintre variantele de prezentare era:

cv-ul meu_magazine_Irlanda

Ce a insemnat asta practic?

A rezultat ca timp de trei saptamani, singur, sau impreuna cu prietenii mei, am parcurs pe jos in medie cate 10 km zilnic, intrand pe absolut toate usile care aveau afisat datatorul de sperante anunt “STAFF WANTED”. Aveam in mana un ziar local, intre ale carui file imi asezasem meticulos foile de prezentare, si din care scoteam cv-ul in functie de angajatorul la care intram: bar, restaurant, pizzerie, magazin universal, hostel etc. Aveam atat de multe informatii in cap incat ma stresam la maxim sa nu cumva sa incurc intre ei anii “lucrati” sau posturile la care aplicasem. “Fusesem in trecut” si barman si pizza-boy dar si bucatar, ajutor de bucatar, vanzator, magazioner, ingrijitor pentru cei care aveau acum nevoie de asa ceva. Era distractiv cand in urma vizitelor in anumite localuri ma sunau managerii si nu mai stiam ce fel de cv le lasasem. Ii intrebam de doua-trei ori de unde ma suna si despre ce fel de job e vorba, sa fiu sigur ca nu imi prezint calitatile de ospatar cand lor le trebuia un tip harnic care sa aspire camerele hostel-ului. 😉

Si uite, asa, dupa doua experiente ratate, in care am demonstrat cu brio ca nu stiu sa fac cafea la expresor profesional si nici care sunt ingredientele unui sos gustos pentru pizza, ce sa mai zic de exceptionala realizare de a curata si taia cubulete doua cepe in 20 de minute (spre disperarea batranului patron italian care era in pragul apoplexiei 😛 ) m-am enervat atat de tare incat am inceput sa stau ore intregi pe internet si sa deprind tainele gastronomiei, invatand si denumirea in engleza si italiana a tuturor ingredientelor, legumelor, supelor, salatelor si sosurilor existente pe Google+Youtube+MyKitchen.com :))

Dar tocmai pentru ca perseverenta a fost dintotdeauna cheia succesului, a venit soarele si pe strada mea si am fost acceptat in proba de lucru ca si kitchen porter la un restaurant italian. Bineinteles ca le-am impuiat capul celor de acolo cu experienta mea in bucatariile restaurantelor pe care le onorasem atat in Romania cat si in Irlanda, desi sunt convins ca i-am surprins maxim cand i-am intrebat cum se utilizeaza masina de spalat vase..S-au facut ca nu baga in seama stangaciile mele si dupa exact o saptamana de proba am avut satisfactia sa observ cum tanara manager a restaurantului dezlipeste din geam taman anuntul care solicita angajarea unui ajutor de bucatar! Yeeeee, victorie! M-au luat!

Dupa nu foarte mult timp, insa, cand deja ma imprietenisem cu toti colegii, indiferent ca erau polonezi, slovaci, italieni sau maghiari, au spart gheata si m-au intrebat cu totii “ce naiba am lucrat eu pana atunci, ca se vede din avion ca nu calcasem vreodata intr-o bucatarie???”. Stiind ca deja sunt “infipt” in treaba de acolo, le-am spus tot adevarul, intrebandu-i la randul meu ce parere si-au facut despre mine. Mi-au raspuns ca si-au dat seama de la inceput ca am dus un cv aiurea, dar cand au vazut cat de harnic sunt, ce repede invat si cat de mult ma implic, nu le-a mai pasat de ce scrisesem in prezentare si ca sunt foarte multumiti ca m-au pastrat! 🙂

I-am intrebat atunci, desi banuiam ce urma sa mi se raspunda “Daca v-as fi spus de la inceput ca am lucrat doar manager si ca habar nu am cu ce fel de sos se servesc fructele de mare, sau daca aplicam cu cv-ul meu real, as fi avut vreo sansa?”. Cum e si normal, reactia a fost “Nici nu te mai chemam la interviu!!!”.

 

Ei, vedeti?

Nu intotdeauna minciuna are efecte negative. Nu toti cei care omit anumite informatii, “infloresc” alte detalii sau mai derapeaza de la realitate sunt rau intentionati.

In cazul meu am reusit sa imi castig existenta muncind pe branci intr-un job in care altfel nu mi s-ar fi dat nici o sansa, intr-o tara straina, unde experienta reala era momentan “frectie la picior de lemn”. Si, nota bene, niciodata nu “i-am luat de fraieri” pe cei care imi oferisera aceasta sansa ci le-am ramas profund recunoscator ca m-au lasat sa le demonstrez ca nu ii voi dezamagi.

Asa ca..