Acasă » Uncategorized » Amintiri din tinerete. Corijenta.

Amintiri din tinerete. Corijenta.


Desi in scoala generala fusesem unul dintre cei mai remarcati elevi, cu premiul I in clasele 1-7 si prima mentiune intr-a 8-a, participant constant si merituos la olimpiadele municipale si judetene, trecerea la invatamantul liceal nu s-a realizat chiar ca o floare la ureche.

Gravele probleme familiale, intrarea in anturajul “baietilor mari” din cartierul bunicilor, aderarea la galeria Corvinului si implicit weekendurile cu deplasari prin toata tara, precum si marginalizarea initiala pe care o resimtisem in noua clasa – fiind singurul elev din scoala mea de provenienta – nu puteau trece fara urmari.

Adaugand si ghinionul teribil ca profu’ de mate sa controlezele temele de casa de obicei exact in datile cand eu sarisem aceasta corvoada – situatii soldate invariabil cu “incondeierea” cu cate un 2 in catalog, m-am trezit in ultimele zile ale clasei a 9-a la un pas de corijenta.

Pas pe care, sprijinit de motivatia ironica a d-lui Giurgiu (proful in cauza) – “Barna, vii si tu la toamna, doar n-o s-o lasi pe Nina sa vina singura!..”, l-am facut “la mustata”. Stiu doar ca mai aveam nevoie de 33 de sutimi pentru a nu-mi distruge intreaga vara, mizilic pe care nu am avut sansa sa il obtin, refuzandu-mi-se o reexaminare salvatoare.

Si uite asa, eminentul (pana atunci) elev Alin Barna s-a trezit in ipostaza de corijent pe vara la matematica. “Reusita” am comemorat-o in acea zi trista, mergand acasa, imbatandu-ma din cele doua Bergenbier cumparate de la chioscul din drum si dormind neimpacat pana a doua zi dimineata.

Vara a trecut ca un ceas, cu mine stresat maxim si ingrijorat de cele mai pesimiste scenarii pe care mi le puteam inchipui. Construiam tot felul de conspiratii in timpul in care evitam sa povestesc cu cei apropiati despre mica marea mea problema. Chiar am reusit sa tin secret esecul, nimeni din familie, exceptandu-l pe fratele meu, neafland nimic nici pana in ziua examinarii.

Secretul bine tinut mi-a asigurat o vacanta de vara destul de reusita si mi-a redat increderea ca voi depasi momentul neplacut. Dar tot secretul era cel care ma obliga sa ma ascund mereu cand invatam teoreme sau faceam exercitii care sa imi imbunatateasca notiunile deficitare. Si tot secretul nedezvaluit a facut sa trec milimetric pe langa o catastrofa. Astfel, in ziua programata pentru sustinerea examenului, termen pe care il aflasem cu doua saptamani inainte, m-am trezit stresat ca nu stiu ce motiv sa nascocesc pentru a pleca spre liceu. Microbist convins fiind, am pretextat ca merg la un meci amical al Corvinului, de la ora 10. Examenul incepea la 11:00, dar drumul pe jos pana la liceu dura minim 20 de minute. Sa nu mai zic ca evitasem in ultima clipa o vizita programata initial taman pentru acea zi la o ruda stabilita intr-un sat vecin Hunedoarei.

Locuind cu bunica materna, “jucam” dupa cum “canta” ea. Si tot ei trebuie sa ii cer voie sau sa ii prezint explicatiile de rigoare.

Si imaginati-va cat m-am strofocat sa ii explic cum de merg eu la meci imbracat in pantaloni “la dunga” si camasa alba, desi afara erau 35 de grade.

Sau cum am reactionat cand mi-a zis ca pot pleca la meci doar dupa ce macinam niste rosii pentru bulion.

Dar astea au fost “vax” pe langa lovitura de traznet:

–          Puiu’ mamii, da-l incolo de meci, n-o fi foc daca mergeti numa’ la repriza a doua! Trebuie sa terminam rosiile astea, sa le pot pune la foc. Atata ma puteti ajuta si voi azi, ca la iarna n-om manca “meci”!

Ce sa ii mai fi zis?

Nu exista argument care sa ii deturneze logica. Pana la urma, din pensia ei traiam, nu puteam pleca pur si simplu la meci lasand-o pe ea cu toata treaba. Si nici sa ii spun adevarul nu indrazneam – ar fi facut atac de cord instantaneu. Mai ales ca tot asa zicea “sa puneti mana sa invatati, sa nu zica lumea ca v-ati mutat la mine si v-am scapat din ochi!

Ghinion.

Si uite cum am fost nevoit sa plec de acasa de-abia la 10:45 si sa parcurg IN FUGA drumul pana la liceu, cale de aproape 2 kilometri! Am ajuns in sala de examen transpirat leoarca, abia tragandu-mi sufletul si emotionat de nici numai stiam cum ma cheama. Socul maxim a fost cand am vazut ca sunt singurul testat in acea zi si ca examinator imi va fi celebrul profesor Ursu – spaima intregului liceu – renumit pentru severitatea sa. Mi-am spus in gand ca asta a fost, mi s-au implinit previziunile sumbre, ma fac de rasul lumii si ma pregatesc sa dau din nou examenul de admitere la liceu. Nasoale clipe, nu le doresc nimanui.

Insa, Dumnezeu avand alte planuri cu viitorul meu, i-a harazit, cred,  domnului profesor o dimineata excelenta, cu un dejun imbelsugat si o buna dispozitie de zile mari. Dupa ce mi-a inmanat foaia de hartie cu cele 2 subiecte (pe care stiam sa le fac, chiar ma pregatisem!..), m-a lasat 15 minute sa incep rezolvarea lor, a vazut ca nu sunt chiar “planta” si mi-a spus:

–          Ia de-aici restul rezolvarii, dar scrie repede ca ma grabesc sa plec la pescuit! :))

Relaxat total dintr-o data, mi-am mai permis doar aroganta sa ii replic: “oricum, stiam sa le rezolv!!!” 😉

Bineinteles ca am fost admis si ca au urmat ani de studiu total diferiti, de progres din punct de vedere al notelor, culminand chiar cu obtinerea unei mentiuni in ultima clasa de liceu. Cu toate astea, experienta traita m-a ambitionat si mi-a demonstrat ca nu mereu dai doar de greu si ca e mai bine sa privesti cu incredere orice intamplare ce-ti apare in cale  indiferent cat de teribila ar parea incercarea!

Si poate ca asta ar fi fost prima ocazie cu care membrii familiei ar fi aflat de aceasta patanie, daca nu s-ar fi intalnit, dupa nici doua saptamani, mama mea cu dirigintele clasei:

–          (dirigintele): Ce faceti, doamna Barna? Cum e Alin? Si-a luat corijenta??

–          (mama, socata): Da’ Alin n-a fost corijent!!!

–          (dirigintele): Cum sa nu fie, doamna? Nu-mi spuneti ca n-ati stiut!

–          (mama, izbucnind in plans): Domnu’ diriginte, intru in pamant de rusine, cum sa fie corijent? A luat tot premiu’ntai pan-acum! IL OMOR!!!

Rezultatul?

Mama, dupa o cearta zdravana, a decis, mai rau ca cerberii Jandarmeriei cand vine vorba de interzis ultrasi pe stadioane: NU TE MAI LAS IN DEPLASARI LA CORVINUL TOT ANUL ASTA!!!

Soc, groaza si suspin!..insa, baiat inteligent, am facut lobby pe langa ea si devenind cel mai apreciat fiu din lume, am reusit sa reduc suspendarea la doar doua deplasari – cele de la Chimica Tarnaveni si Unirea Dej. Prietenii spun ca nu am ce regreta. Iar eu ii cred! 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre „Amintiri din tinerete. Corijenta.

  1. Hmmm…eu pe Alin Barna cel corijent nu il cunosc intr-ucat am urmat licee diferite dar pe Alin Barna mandria scolii generale nr.6 da…ce vremuri frumoase 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s