Dan Bera – administrator – piatra la temelia dezvoltarii durabile a turismului bazat pe Castelul Corvinilor


Cooptarea lui Dan Bera in functia de administrator al Castelului Corvinilor survine ca un act de normalitate, de inscriere a strategiei municipalitatii pe o traiectorie definita de viziune si modernism.

Sunt arhicunoscute eforturile hunedoreanului de promovare a valorilor si simbolurilor orasului nostru si a zonei milenare cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat. Campaniile de salvare a caii ferate inguste, a Castelului, Muzeului Fierului sau a echipei Corvinul nu doar ca au tras semnale de alarma asupra importantei acestor brand-uri ci s-au concretizat prin actiuni de conservare si valorificare ce nu au permis degradarea ori disparitia lor definitiva.

Girul deciziei este dat de votul celor peste 800 de hunedoreni care la alegerile locale din 2012 si-au exprimat dorinta de a-l avea pe Dan printre decidentii urbei. Implicarea lui continua in societatea civila, ulterior si in pofida neasteptatului esec electoral, a demonstrat chiar si celor mai inversunati contestatari ca activitatile sale sunt nascute din iubirea pentru comunitatea noastra si nu pot fi franate de piedici neprevazute. Poate tocmai pentru ca in profilul lui regasim ceva din spiritul marelui Iancu – al carui duh vegheaza nevazut asupra Hunedoarei noastre.

E foarte important ca lumea sa inteleaga corect aceasta mutare: Dan nu este Director General, adica cel care dispune de tot ceea ce misca in cadrul monumentului. El nu are atributiuni de conducere si de decizie nemijlocita, ci pur si simplu se ocupa de bunul mers al activitatii Castelului, punandu-si mintea la contributie pentru eficientizarea proceselor si pentru dezvoltarea viziunii privitoare la aspect, functionalitate si promovare turistica.

Care este riscul ca decizia sa fie gresit perceputa? Materializarea ideii “Dan se ocupa de Castel, e treaba lui ca toata lumea sa fie multumita!” in timp ce realitatea sta cu totul altfel.

Ce pot afirma este ca noul post nu il va schimba pe Dan si nu va avea rolul unei botnite puse cu scopul de a-i inchide gura in fata aspectelor negative demne de semnalat si combatut in Hunedoara.

Mai ales ca e bine de stiut ca nici macar financiar nu s-a “pricopsit” de cand cu functia de castelan-sef, noul venit net aliniindu-se castigurilor salariale mizere din sectorul bugetar, adica situandu-se la nivelul mediu al unei functionare dintr-un birou de relatii cu cetatenii. Pentru ca nu e director!

In final, dar nu in cele din urma, o constatare (a) si un amanunt picant(b):

(a)    primarul Viorel Arion demonstreaza ca este un tip inteligent care are capacitatea de a-si alege colaboratorii cu potential de sprijin pentru dezvoltarea localitatii. Important este sa si decida in acest sens!

(b)   pana sa inceapa discutiile legate de aceasta numire, habar nu am avut ca (,) Castelul Corvinilor avea in acte un administrator!! Da, el exista de multa vreme! Total altul decat Directorul mediatizat public…ce realizari a avut el, va las pe voi sa le enumerati.

Si ca sa inchei vestea intr-o nota mobilizatoare, folosesc un citat al noului administrator – cuvinte care pentru Dan Bera  s-au transformat in crez:

La Hunedoara vii turist si pleci prieten!

Dan Bera - castel

Puscaria? Un fleac pentru unii…


Gratiile

Dimineata asta, am trecut, inevitabil, prin fata Judecatoriei. Ca de multe alte ori, m-a surprins aglomeratia de pe scarile institutiei. Puhoi de cunostinte ale celor adusi pentru diverse termene de judecata. Azi, avand putin timp la dispozitie, am zabovit cateva minute. Recunosc, sunt foarte curios din fire, asa ca nu am ratat ocazia de a surprinde momentul inedit pentru mine.

Initial, pana la sosirea camionului de la penetenciar, cei care asteptau afara se stransesera in grupuri-grupulete, in functie de cat de bine se cunosteau. Discutau zgomotos, radeau, fumau, ca la o intalnire intre prieteni. Nu pareau foarte afectati de situatia in sine. Se simteau bucurosi ca pot sa isi vada macar pentru cateva minute, persoanele dragi. Ii compatimeam. Depasind prejudecatile referitoare la cei intemnitati, ma gandeam ca pentru apropiati este o drama de nedestainuit. Chiar ii compatimeam.

Odata cu parcarea autovehiculului de transport detinuti, gastile s-au risipit, S-au format doua coloane de curiosi, fiecare dintre ei dornic de o pozitie mai buna, sa isi poata vedea pedepsitul.

Escortati de gardieni, au aparut doi tineri, inantuiti de bratarile reci ale aceleiasi perechi de catuse. In acea clipa toate gandurile mele anterioare s-au spulberat instantaneu: departe de dramatismul inchipuit al fazei, detinutii zambeau si imparteau bezele admiratorilor! Nici urma de cainta, de rusine fata de situatia ingrata in care se aflau! Ei se considerau niste staruri demne de veneratia celor prezenti, dezamagiti poate doar de lipsa covorului rosu pe care sa paseasca in drumul lor spre celebritate. Nu imi venea sa cred. Sa fi fost in locul lor (Doamne, fereste!) as fi intrat in pamant de jena, nestiind cum sa imi ascund chipul. As fi fost coplesit de cele mai triste sentimente.

M-am revoltat instantaneu in sinea mea si mi-am amintit de fazele emotionante vazute ieri dupa sosirea Comisarului – persoana de o exceptionala tarie si stapanire de sine, care insa nu si-a putut infrange plansul in momentul vederii propriului fiu!

Da, asta simte un om cu teama de lege si de Dumnezeu! Cele mai puternice trairi! Emotii de nestavilit, izvorate din caracterul unei persoane corecte. Nu dispret total fata de lege si prilej de glorie personala in randul propriului Univers..

Sa ne aplaudam Premiantii!


Premiantii

Proiectul nascut din sufletele frumoase ale contemporanilor Dan Terteci, Ovidiu Manoilescu si Zoard Bocaniciu a trecut intr-o noua dimensiune. Editia “Premiantii fara premii” organizata in preajma Zilei Nationale a Romaniei, mai exact sambata – 30.11.2013, incepand cu orele 10:30, si-a propus sa fie dedicata unor romani care inseamna ceva pentru comunitatea in care ne ducem cu totii veacul. Este o incununare jubiliara a salbei de intalniri care si-a facut un loc de cinste in viata publica a judetului, prilej pentru toti cei care vor accepta invitatia gazdelor de a simti macar pentru cateva ceasuri mandria de a nu trai fara modele.

Departe de a scrie o prefata elogioasa a acestui moment de sarbatoare, doresc doar sa profit de aceste randuri pentru a va ruga sa aruncati o privire asupra fotografiei care ii prezinta pe distinsii premianti premiati. Iar daca imaginea va trezeste un fior placut in constiinta, nu ezitati sa va alaturati entuziastului grup care isi va incalzi palmele infrigurate prin aplauzele oferite lor. Premiantilor! 🙂

Acum chiar cred in deochi!


Inca de cand eram copil ma minunam de traditiile si obiceiurile care inconjurau mitul deochiului. Cele tot felul de proverbe, motivatii si idei tesute in jurul lui imi generau cele mai indreptatite intrebari: o fi?, n-o fi?, de cine se prinde?, cine poate deochia?, cum sa te feresti?, sunt bune descantecele babesti? si asa mai departe.

Tot ce imi amintesc cu siguranta era obligatia morala ca atunci cand lauzi un copil mic sa spui neaparat “Ptiu, sa nu te deochi!” si certitudinea ca ori de cate ori nu imi explicam starile ciudate pe care le resimteam dadeam vina pe deochi si ma interesam cine stie sa descante. Urma arhicunoscuta incantatie (nu stiu cat de crestina poate fi considerata) insotitoare a stingerii chibritelor intr-un pahar cu apa si apoi ritualul bautului si ungerii diverselor parti ale corpului cu lichidul tamaduitor. Sigur e ca mereu m-am simtit revigorat dupa acest tratament, insa nu pot spune ca nu exista si probabilitatea ca starea de bine sa fie datorata efectului placebo.

Dar, dupa noaptea trecuta, cred mai mult ca niciodata ca adevarul se regaseste in aceasta taina, mult mai mult decat banuiam pana acum.

Si asta pentru ca azi-noapte, din senin, in jurul orelor 1:30, fiica mea a inceput sa planga in somn, un plans ciudat, fara lacrimi. Plans care s-a mentinut constant pana aproape de 3:00! Orice am fi incercat sa facem, indiferent ce i-am spus, oricat am fi intrebat-o ce are, chiar trezind-o din somnul care credeam noi ca ii fusese stricat de vreun cosmar, nu s-a oprit deloc! Va dati seama ce distractiv este sa iti vezi copilul plangand sfasietor in miez de noapte si sa te simti complet neputincios. Nu tu febra, nu tu sete, foame, pipi, caca, sau motive obisnuite si traite pana acum. Pur si simplu plans! Neintrerupt nici de aprinderea becului, de pornirea tv-ului sau de discutiile destul de coerente pe care le-am purtat cu ea semi-adormita.

In disperare de cauza, cu ochii impaienjeniti de somn, mi-am trezit bunica si am rugat-o sa ii descante de deochi. Speriata si ea, s-a conformat rapid si in nici doua minute s-a intors cu paharul magic. I-am dat Darei sa bea, am udat-o putin pe manute, piciorute si burtica si apoi am turnat restul apei la tocul usii dormitorului. Ca prin minune, aproape instantaneu, printesuca noastra s-a linistit complet si a alunecat din bratele Danielei in cel mai linistit si profund somn pe care si-l putea dori! Credeti sau nu, a fost ca o minune, semn ca, vorba Marioarei, “cineva s-o fi mirat de frumusetea fetii si o fost musai sa ii dezleg deochiu’!”

Tocmai de aceea m-am hotarat sa va povestesc si voua intamplarea, pentru a va aduce aminte de acest deochi atunci cand totul pare fara explicatie si a nu uita ca e bine ca in acele clipe sa existe cineva care are habar ce descantec se foloseste pentru alungarea raului nedorit.

Doru Ivanov @ Cafe d’Art Hunedoara: Comedie fara limite, distractie memorabila


Dezamagit de ultimul spectacol de gen la care participasem in oras si de la care plecasem aproape constipat, am decis cu greu sa dau curs invitatiei admirabililor prieteni din Cafe d’Art de a merge la show-ul de comedie prestat de Doru Ivanov.

Stand-up afis

Nu prea stiam mare lucru despre artist dar m-am lasat convins de perspectiva unei seri dragute si, insotit de cea mai tare trupa de prieteni, m-am „infipt” in decorul unic al cafenelei preferate. Nu am regretat deloc!

Stand-up2

Prima reactie a mea la sosirea comediantului a fost „ce-ti mai place sa intarzii!..”, nu de alta, dar ma stresa gandul ca printesuca mea ma asteapta acasa cu intrebarile pregatite 😛

Ce a urmat a intrecut orice asteptare. A fost un show pe cinste, cu glume diverse si bine legate, foarte putine dintre ele auzite inaintea acestui prilej. Doru a interpretat magistral, folosind inteligent cateva insertii audio din piese arhicunoscute si dialogand savuros cu publicul.

Stand-up1

Repet, nu il urmarisem pana acum, dar modul in care a reusit sa ne transforme seara intr-una de neuitat ma indreptateste sa va recomand ca, oricand/oriunde si in orice conditii, sa profitati de prezenta spectacolelor sale!

Merita!

Stand-up3

Buna dispozitie va fi inclusa in program iar aplauzele furtunoase vor incheia orice reprezentatie a lui.

Stand-up4

A lui Doru Ivanov.

Stai sa vezi: lacomia romaneasca este cea mai grea cortina asupra mintii!


Oferta

A fost „Vinerea Neagra” a cumparaturilor. Scuze, inca mai este..unii au transformat-o in „Saptamana Neagra” pentru a reusi sa isi creasca vanzarile pe final de an, sa dea bine pe rapoartele comerciale.

Nu despre asta vreau sa scriu. Nu ma intereseaza mecanismul acestor reduceri, sunt convins ca rezultanta este mereu de tipul win-win. Adica toata lumea are de castigat, nu doar clientul bombardat de discount-urile extraordinare.

Citind o postare a prietenului Cosmin Tibulca, mi-am amintit un fapt real, demn de povestit.

Reflectand fidel mentalitatea tipic romaneasca, situatia a fost de natura sa imi deschida ochii si sa ma faca sa inteleg ce vrea de fapt clientul nostru – stapanul nostru.

In urma cu vreo 9 ani, lucram intr-un birou al unei companii mici, locale, in care, printre altele, ma ocupam de ofertarea produselor de tamplarie PVC cu geam termopan si a accesoriilor aferente. Era in perioada de pionierat a acestei „industrii”, vreme in care informatiile ajunse la consumatori erau mai mult decat insuficiente, generand tot felul de mituri. Dar despre aceste mituri, intr-o postare viitoare.

Concurenta era cat de cat legiferata, rar existand firme care sa dea tunuri si apoi sa dispara, diferenta facand-o in marea majoritate a cazurilor pretul, calitatea si BONUSURILE.

De ce am accentuat bonusurile? Pentru ca, in lacomia lor, asta cereau toti clientii! Nu ii interesa catusi de putin daca raportul pret-calitate este bun sau daca aceste promotii au in spate ceva real financiar.

Dorind inca de pe atunci sa incerc sa schimb mentalitati, mi-am anuntat patronul ca eu prefer sa ofertez produsele la pretul lor real, neintroducand gratuitati false care sa „ia ochii” credulilor pe care sa ii pacalesc astfel.

Rezultatul?

Clientii veneau, intrebau de bonusuri si plecau, rareori intorcandu-se, in ciuda tuturor eforturilor mele de a le explica mecanismul real al acestor „beneficii” pe care ceilalti le promovau cu tupeu, si a celor mai interesante prezentari ale calitatii profilelor folosite in lucrarile noastre.

Luat la intrebari de patron, anuntat ca „asta nu este spirit comercial!„, am fost nevoit sa imi schimb tactica. Am „reglat” setarile programului de calcul si am introdus, cu litere imense, textul PLASE ANTI-INSECTE GRATIS!!!.

Nu a mai contat deloc ca pana atunci un geam de bucatarie costa 100 de euro, plasa aferenta 20 de euro si ca eu prezentam aceste preturi cu toata sinceritatea. A fost hotarator ce a urmat din punct de vedere psihologic pentru clienti: un geam de bucatarie a ajuns 125 de euro dar plasa anti-insecte bonus!

Sa va mai spun ca multi dintre clientii care anterior nu se hotarasera s-au intors si au achizitionat produsele si serviciile noastre, multi intrebandu-ma ironic : „Ei, ai vazut ca se poate sa dati si voi gratuitati la accesorii??”…

Saracia e la noi. Simtiti? Scurt exercitiu de calcul focusat pe viata de zi cu zi


Coplesit de avalansa informationala a taxelor, impozitelor si cresterilor de preturi previzionate de la inceputul anului viitor, am facut o scurta analiza a situatiei actuale privind bugetul unei familii medii din Romania zilelor noastre.

Ceea ce enumar mai jos este o “lista scurta” a unor cheltuieli saptamanale uzuale pentru o “celula de baza a societatii” compusa din 1 Mama, 1 Tata si 1 Copil sub 7 ani. Recunosc din capul locului ca m-am inspirat din propriile exercitii bugetare aplicate asupra portofelului personal. 😉

Prin urmare, am pus pe foaie:

 Paine – 14 lei (o paine pe zi * 7 zile)

Lapte – 10 lei (3 litri de lapte)

Alimente diverse pentru pachetelul zilnic – 25 lei (mezeluri normale, margarina, pateu etc)

Carne – 30 de lei (aproximativ 2 kg din cea mai rezonabila gama)

Fructe – 10 lei

Cereale – 5 lei

Apa minerala / plata – 7 lei (2 l / zi, cea mai ieftina)

Legume – 10 lei (cartofi morcovi, fasole, diverse zarzavaturi)

Ulei, zahar, orez, faina – 15 lei (minimul necesar)

Cafea / ceai – 10 lei

Tragand linie, obtinem suma de 136 lei. Pentru o saptamana. Lunar? 544 lei! 

Dupa cum vedeti, nu am luat in calcul “excesele de rafinament” sau “viciile”, materializate in alcool, tutun sau alimente sofisticate, asa cum nici pe departe nu am inclus aici produsele de igiena personala absolut normale intr-o lume civilizata. Despre imbracaminte si incaltaminte, ce sa mai vorbim?

Va vin in gand si facturile de utilitati primite aproape mereu cu dureri de stomac, deseori insotite de preavize de decuplare de la elementele minimului confort?

Si atunci?

Cum pot considera conducatorii tarii ca populatia isi dramuieste traiul zilnic?

Cum sa iti permiti achizitia unei carti, un bilet la teatru, jucarii pruncului, mici surprize celor dragi?

Din ce bani?

Din salariile minime pe economie, majoritare intr-o societate aflata in colaps?!

Ah, era sa uit! Mai exista si alocatia “lu’ ala micu’”.. 42 de lei. Lei, nu Euro! Pe luna, nu saptamanal, cum vine Providentu’.. Alocatie careia tocmai i-a fost refuzata de parlamentari marirea cu 1.8 (UNU VIRGULA OPT!) lei grei…ca nu rezista Bugetu’ national!..

In aceste conditii, falimentul personal nici macar nu este o poveste din filme, ci concluzia logica a unei vieti cotidiene din Romania, viata in care suma veniturilor este net depasita de minimul platilor necesare pentru a te trezi dimineata si a pune seara capul pe perna!

In incheiere, mai mentionez doar ca acest articol nu este un pamflet. Mi-as fi dorit eu. E doar realitatea in care ne ducem existenta!

Se aude, acolo, sus?

Ideea care, pusa in aplicare acum fix 6 luni, m-a facut cunoscut in 56 de tari!


Care e ea?

Ei bine, exact ideea conceperii acestui blog. Blogul meu personal, o suma de articole continand scrieri proprii, tapet public pe care am incercat sa etalez multe dintre subiectele cu care am interactionat in aceasta perioada si nu numai.

Sprijinit de extraordinara deschidere mediatica oferita de retelele de socializare, am reusit performanta (pentru mine e Performanta cu „P” mare, tinand ca e un blog scris in limba romana!) de a atinge puncte de interes care au facut ca macar unul dintre articole sa fie vizualizat in 56 de tari din toate colturile lumii.

Blog1

Blog2

Surprins placut de aceasta realizare, le multumesc tuturor celor care mi-au citit creatiile si va asigur pe toti ca voi mentine in continuare o doza crescuta de atractivitate pentru cititorii mei, indiferent cat de exotica ar fi locatia in care se afla ei.

Dumnezeu sa ne ocroteasca pe toti!

De ce-s stresati copiii…


Fara a folosi o introducere alambicata, vreau sa va redau o conversatie purtata in seara asta cu fiica mea, Dara, printesa aflata la varsta „micilor constatari”, adica „4 ani si 6 luni, nu 4 ani jumate, tati!„.

Dara: – Uite, steagul Romaniei! De ce e pus acolo? (pe stalp)

Tati: – Pentru ca se apropie 1 Decembrie, adica Ziua Nationala a Romaniei, prima sarbatoare din decembrie!

Dara: – Decembrie? Adica iarna?

Tati: – Da, tati, vine iarna! Te bucuri?

Dara: – Daaaa! Ca ma dai cu sania! Si vine Mos Craciun!

Tati: – Da, iubirea mea, vine si mosu’. Dar inainte de Craciun, cine mai vine? Vine Mos Nicolae. Ce le aduce Mos Nicolae la copii?

Dara: – Nu mai tin minte.

Tati: – Pai sunt doua variante: daca au fost cuminti le aduce un mic cadou, daca nu – le pune in ghetute cate o joarda. Tu ce zici, tie ce-ti pune?

Dara11

Dara (eschivand, cu „naivitate”): – Paaaiiii… Ce greu e in lumea astaaaa!!!! Toata ziua trebuie sa fiu cuminte! Daca nu, nu vine Iepurasul sa-mi aduca oua…nici Mos Craciun…si nici Mos Nicolae!…niciunul! Si doar pentru ca nu am fost cuminte!..tu crezi ca e usor sa fiu cuminte mereu????

Calatoria spre Deva? Un fleac cu statii facultative..


microbuz

Odata intrata oficial in vigoare hotararea de Consiliu Local prin care s-a atribuit companiei ECO SID licenta unica de transport public local in municipiul Hunedoara, se pare ca s-a mai decis un lucru, despre care, insa, informatiile au sosit doar din surse neoficiale.

Astfel, se pare ca de ceva vreme, mijloacele de transport care efectueaza cursele regulate pe ruta Hunedoara-Deva au primit interdictie sa mai opreasca in statiile de pe traseu situate in zona urbana a municipiului nostru. Adica, microbuzul care pleaca de la Autogara Hunedoara in directia municipiului resedinta de judet are prima oprire doar in statia „Izvor” (la intersectia cu soseaua spre Manerau). Unii calatori sustin ca aceasta modificare survine in urma unor interventii ale echipelor mixte formate din agenti ai Politiei Locale si functionari din Primarie, care le-au pus in vedere soferilor acestor mijloace de transport ca sunt pasibili de penalizari daca vor mai opri in celelalte statii.

Asadar, din dorinta conducatorilor urbei de a optimiza si eficientiza rutele locale (intentie absolut laudabila!), pasagerii care locuiesc in zona dintre „Dunarea” si „Draxlmaier” se vad obligati sa parcurga distante inutile pentru a se imbarca in vehicule, deseori in sens opus celui necesar deplasarii dorite.

Iar cand mai au si bagaje voluminoase…distractie garantata! 😉

UPDATE: Se pare ca la interventia domnului primar Viorel Arion, incepand din aceasta dupa-amiaza situatia semnalata s-a remediat, mijloacele de transport de pe ruta Hunedoara-Deva oprind in toate statiile de pe traseu.