Va urez de Anul Nou…


Eu1

Sa fiti cei mai buni!

Sa aveti noroc de zile faine!

Sa fiti iubiti de cine vreti!

Sa castigati mereu mai mult decat cheltuiti!

Sa nu intalniti tristetea decat atunci cand sunteti indeajuns de puternici pentru a o invinge!

Sa radeti mult, din suflet, si in hohote!

Sa beti mai putin decat mancati si mai mult decat lucrati!

Sa incheiati fiecare zi mai optimisti decat ati inceput-o!

Sa nu fiti singuri!

Sa cititi cat puteti de mult!

Sa va deschideti ochii, inima si mintea!

Sa aveti incredere in voi!

Sa pretuiti ceea ce conteaza cu adevarat!

Sa traiti fericiti!

La Multi Ani, dragii mei !

eu2

Anunțuri

Fii cel bun! De Craciun.


Craciun

Nu e complicat! Deloc.

Trebuie doar ca tu sa te comporti exact asa cum ti-ai dori sa se comporte ceilalti cu tine.

Vei fi surprins sa observi ca dintr-o data totul e mai frumos.

Ce zici, vrei sa incerci?

Fa un mic gest de bunatate. Eu, de exemplu, voi cumpara o ciocolata pe care o voi darui primului copil sarman intalnit pe strada.

Nu trebuie sa faci intocmai. Dar arata-ti tie ca stii sa pretuiesti ceea ce tu ai – impartind si altora.

Daruind, vei fi mai implinit decat primind.

Craciun fericit!

Salvarea turismului romanesc vine de la capatul lumii!..


Doamna ministru delegat pentru IMM si Turism, Maria Grapini, s-a hotarat ca e cazul sa isi incununeze cele 11 luni de mandat prodigios printr-o vizita incarcata de exotism intr-o tara din care ne vor asalta de-acum incolo turistii. Si anume Malaysia.

Malaysia

Este perfect convinsa ca extrem de bogatii locuitori ai tarii asiatice celebre pentru plajele ei tropicale vor fi coplesiti de oferta pe care dumneaei o va scoate pe masa din mapa-i de succes si vor face coada la agentiile de profil pentru a se inscrie in programele de turism cultural si balnear promovate de noi.

Sincer, despre acest stat stiam foarte putine lucruri pana sa citesc stirea. Acum m-am lamurit. O fi el PIB-ul lor mai mare cu aproximativ 50% decat al nostru (12700 $ fata de 8862$, conform Wikipedia) insa asta nu cred ca inseamna ca ii scot banii din casa si ca sunt dispusi sa dea intre 800 si 4200 euro pe biletul de avion ca sa vina taman la Baile Olanesti sau la Amara. Cat despre oferta culturala concreta in conditiile infrastructurii de vis din tara noastra nu mai zic nimic.

Cum interpretez eu vizita asta?

Hai sa nu fiu rautacios si sa o consider drept excursie pe banii statului ci ma limitez la a o incadra in categoria investitie fara profit.

Oare gresesc?

Inselatorie prin internet


*****

UPDATE: S-au inmultit! :))

risky

*****

 

 

Ce spuneti, seamana?

Mary JobeFavour

Eu zic ca da.

Desi se prezinta ca fiind persoane diferite.

Prima se vrea a fi Mary Jobe, o tanara disperata care mi-a trimis in 2011 urmatorul mail:

mail Mary
Verificand putin pe internet, am realizat imediat ca este vorba de o tentativa de inselatorie si nici nu m-am mai obosit sa mai raspund. Tot ce retin este ca printre fotografiile gasite era si cea de-a doua dintre cele de mai sus.
Si poate ca as fi uitat cu totul aceasta intamplare daca nu m-as fi trezit acum cateva zile cu o cerere de prietenie pe Facebook:
Cerere Favour
Doamne, parca ar fi gemene!!! Nu? 🙂

Scrisoarea lui Ponta catre Mos Craciun


Gerila

Draga Mosule,

Daca tot suntem in privat hai sa iti zic cum imi place mie si lu’ tatuca IliciMos Gerila, ca parca ma si trece un fior pioneresc cand imi amintesc ce bine era cu tine inainte.

In primul si primul rand te rog frumos sa ma crezi tot ce iti scriu. Promit sa nu mint. Da, stiu ca-ti pare imposibil, dar votul tau n-are valoare. Recuperez cu doi-trei teleormaneni la Inviere si tot i-o trag lu’ Matrozu.

Scrisoarea mea ca prim-ministru n-ar avea niciun rost, asa ca noteaza, te rog, ca citesti acum ce ti-a scris deputatul Victor Viorel. Pentru ca in Parlament s-a nimerit mereu sa fiu in tabara celor cuminti, trag sperante ca anul asta sa nu te opresti iar la Cotroceni, uitand din nou de mine. Oricum, mai ales ca dupa ce te opresti la tiran rareori mai tii drept haturile, te rog sa iti pui un post-it pe spatele renului “VVP nu e la Disneyland!” ca sa nu bati drumul degeaba pana acolo. Hai, ca deja te-ai obisnuit cu mine. E al doilea an la rand, da?!

Ce sa imi aduci? Pai nu stiu, ca Bugetul  mi l-a semnat deja…Chinezii se tin de promisiune fara interventia ta, iar pe Floricel  il pacalesc usor. Adu-mi un set de carioci, ca pe ala de anul trecut l-am consumat tot, atunci, stii tu, cu autostrazile. Si mai pune-mi in ghetute si un aparat foto mai performant nitel ca tare greu m-am chinuit cu asta al meu la selfie-ul cu Obama. Aparatul doar sa mi-l aduci, ca oportunitatile mi le creez singur! 🙂

Stii ce? Nici macar nu e mult ce iti cer! Sa vezi tu cate daruri ii cere Daciana lu’ Santa! (ca la Bruxelles e altul..). Si niciodata nu o dezamageste. Parca ar fi ecologist, batranu’…

Iar daca esti baiat de comitet, ma revansez: chiar iti fac autostrada pan’la Alexandria! Sa nu mai fie nevoie sa iti trimiti TIR-urile de Craciun la inghesuiala cu toti ruralii. Cat despre seara de Ajun, te poti relaxa deja: bea linistit, e voie si la volan! 😉

Te pup, pa pa!

P.S.: Nu-ti multumesc, chiar daca te imbraci mereu in rosu. Nu-mi sta in caracter sa multumesc anticipat, mi-e teama de DNA!

Ce fac romanii cand lucrurile sunt dezastruoase? Mai inventeaza un post de sef!


Luat cu alte actiuni, uitasem de noua inovatie a presedintelui Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu – numirea lui Anghel Iordanescu ca Director Tehnic al FRF.

Radiografiind situatia fotbalului romanesc la toate nivelurile, ce ne sare in ochi? Exact, neperformanta si lipsa de viziune manageriala! Caracterizate prin absenta oricarei strategii de dezvoltare a sectorului juvenil, prin imbunatatirea bazei materiale exclusiv pe criterii politicianiste de imagine si prin rezultate oglinda a spectacolului fotbalistic etalat de jucatorii romani.

Cum se hotarasc capii sa rezolve problema?

Facand o analiza reala si pertinenta a fenomenului? Contractand un manager capabil de reusite previzionabile si masurabile?

Nu! Nu in Romania.

Nasu’ se opinteste si il numeste pe Patriarhul Anghel Iordanescu responsabil pentru cele ce vor urma in jocul cu lobda.

Pe ce se bazeaza?

Nu stiu.

Poate pe celebrele iconite sau pe gradul de general. Sau, poate ma insel!

In rest, Hai Romania !!!

Iordanescu

 

 

Sursa foto: www.romanialibera.ro

Atentie! Luni se decide strategia privind fotbalul hunedorean incepand cu 2014!


In sedinta Consiliului Local Hunedoara programata pentru Luni, 23 Decembrie 2013, orele 10:00, se va discuta un aspect extrem de interesant. Desi a fost lasat ca ultim punct pe ordinea de zi, subiectul sustinerii financiare a clubului FC Hunedoara pentru anul bugetar 2014 este extrem de important in strategia de dezvoltare a fenomenului fotbalistic din oras.

Fotbal2014

Atentie, repet, e vorba de an bugetar, nu doar de returul campionatului aflat in pauza competitionala.

Voi, ce parere aveti?

Stop autostop?


Continui sa fiu surprins de ideile celor care carmuiesc vremelnic Romania. Cea mai recenta gaselnita este cea privind reglementarea autostopismului. Banuiesc ca decizia s-a vrut una salutara, prin care sa fie eliminata concurenta neloiala a asa-zisilor „pirati” facuta transportatorilor autorizati.

Autostop

Insa ce a rezultat dupa storcirea mintilor odihnite ale conducatorilor a bulversat pe toata lumea. Inclusiv cei din fruntea Politiei Rutiere s-au minunat si au declarat ca e grele, dom’le..

Mie, personal, mi se pare o idiotenie amendarea celor care practica unul dintre sporturile nationale – „ia-ma, nene!”. Toata viata mea am luat autostopisti gratis..pentru ca si eu, la randul meu, m-am bucurat cand m-au luat altii de pe marginea drumului….Cum pot sa imi interzica un gest care ma priveste doar pe mine si pe omul care vrea sa ajunga acasa? E ca si cum as lua amenda ca gazduiesc 2-3 zile un boschetar in toiul iernii, sa nu moara de frig din cauza ca n-are bani de pensiune…

Si, daca tot a venit vorba, mi-am amintit o faza tare:

Acum vreo 2 ani, intr-o duminica seara, conduceam singur spre Cluj, de la Hunedoara. La iesirea din Teius am vazut cu coada ochiului ca cineva imi facuse semn sa opresc. Bezna. Dau cu spatele si opresc in dreptul omului. Prima impresie a fost de regret: era un „jamaican” pana in 25 de ani si mi-era teama de neplaceri, eu fiind, repet, singur. Totusi, l-am luat. Pe drum mi-a spus povestea lui: lucra pe un santier undeva pe langa Hateg si dorea sa mearga acasa, la Bistrita, fericit nevoie mare ca piranda tocmai ii nascuse primul copil. Din ultimii bani ramasi din salariu ii cumparase un buchet de garoafe – pe care il tinea ca pe un trofeu. I-am explicat ca ii va fi foarte dificil sa ajunga in modul asta destul de repede acasa si l-am sfatuit sa aleaga varianta trenului. Mi-a raspuns ca ii e mai usor cu masina, ca nu risca amenda…Atat de tare m-a induiosat simplitatea si naivitatea lui neprefacuta incat mi-am prelungit drumul din Floresti pana la iesirea din Cluj la aeroport (in capatul opus, spre Bistrita) numai si numai ca sa ii ofer lui cativa kilometri in plus in drumul spre familie. Nu stia cum sa imi mai multumeasca!…Chiar daca pierdusem aproape o ora din noapte pentru el, eram fericit. Nu stiu daca actualii conducatori ar putea simti vreodata acest sentiment curat, fara sa astepte „sa le pice ceva„!!!!

Floresti-Aeroport