Cand mi se va intampla asta in Romania?


Calatorind in weekend cu trenul spre si de la Simeria, am avut o discutie interesanta cu prietenul Mircea Serban. Era vorba de respectul fata de calator (pana la urma client final al serviciilor oferite de transportator) in cazurile in care datorita erorilor sau incidentelor neprevazute te vezi pus in situatia sa iti ceri banii inapoi pe biletul platit pentru o cursa ratata.

Si mi-am amintit urmatoarea istorioara, petrecuta acum aproape doi ani.

In mohoratul octombrie al anului 2011 lucram “cu drag si spor” in bucataria  unui restaurant italian din capitala Irlandei. Eram deosebit de linistit si de multumit la acea vreme de raportul efort/bani castigati, satisfactia facandu-ma sa trec cu usurinta peste naveta zilnica, cu tramvaiul (LUAS), cale de 16 statii la fiecare drum. Calatoria dura in medie aproximativ jumatate de ora, fiind cea mai ieftina si convenabila varianta care lega cartierul in care locuiam de zona in care era localizat restaurantul. Avantajat eram si de faptul ca ultima cursa trecea prin statie in jurul orelor 23:45, exact la cateva minute dupa ce imi terminam programul obisnuit.

Rareori am avut probleme, cauzate doar de eventuale accidente de circulatie care blocau zona sau de caderile de tensiune de pe reteaua electrica. Nu cred sa fi fost mai mult de trei sau patru situatii.

Printre ele si cea care ma face sa va povestesc intamplarea:

Iesit din restaurant, putin in intarziere, mergeam in pas alert spre statia de tramvai. La 50 de metri de refugiu observ ca in statie, pe sensul de mers spre casa, este oprit deja tramvaiul. Nefiind sigur daca sau nu acela este ultimul, am luat-o la goana si am reusit sa imi cumpar un bilet de la automatul amplasat „regulamentar”. M-a surprins doar faptul ca luminile tramvaiului erau aprinse “pe avarie” iar calatorii pareau mai mult decat plictisiti. Atunci m-am dumirit. La vreo cateva zeci de metri distanta, pe sine, aterizase un autoturism, proiectat in urma unui accident rutier.

Luas3

Luas2

M-am deplasat spre vatman si l-am intrebat ce urmeaza. Acesta, calm, mi-a explicat ca va trebui sa vina o macara sa ridice masina de pe sine iar daca acest lucru se va intampla in timp util vom porni la drum, altfel ramanand ca fiecare sa se descurce pe cont propriu, deoarece orarul de functionare al mijloacelor de transport pe acea linie va fi terminat.

Intre timp, m-a abordat un tip, genul de rocker irlandez inteligent si destul de orientat, cu care am inceput sa ne sfatuim. Nu a durat mult si la megafoanele statiei a rasunat comunicatul dispeceratului, care ne anunta ca tot ceea ce putem face este sa mergem in sens invers, spre statia care deserveste depoul zonal, de unde vom fi preluati de autobuze care sa ne transporte spre destinatiile dorite si pentru care aveam bilete sau abonamente. Anuntul il auzisem amandoi si chiar ne-am confirmat unul altuia ca intelesesem acelasi lucru. Mai ales ca accentul tipic irlandez nu imi oferea deplina siguranta ca intotdeauna “nimeresc exact” ceea ce mi se spune 😉

Luas4

Luas1

La cateva minute dupa aparitia organelor de politie si a masinii care sa inceapa tractarea autoturismului “esuat”, ne-am urcat amandoi in tramvaiul care se deplasa in sens opus si am pornit spre statia indicata. Ajunsi acolo, ne-am cam mirat sa vedem ca doar noi doi am coborat si ca totul parea pustiu in zona. Ne-am incurajat reciproc si am intrat in cladirea companiei de transport. Acolo, extrem de civilizat, dispecerul de serviciu ne-a spus ca intr-adevar au existat doua autobuze “de urgenta” care au suplinit tramvaiul blocat, dar care plecasera inainte cu jumatate de ora inainte sa ajungem noi. La fel de politicos, i-am replicat ca inainte cu jumatate de ora eu eram inca la serviciu, asa ca nu prea are cum sa fie logic ce afirma el. Cu toatea astea, nu am avut altceva de facut decat sa ii urmam sfatul si sa o luam “la pas” , trecand niste pasarele peste autostrazi, spre cea mai apropiata statie taxi.

Taximetristul, foarte incantat de cursa destul de lunga, ne-a transportat pana in centrul orasului, aproape de zona in care locuiam. Ne-a spus ca tot ce poate face este sa ne dea un bon fiscal si, fiind doi pasageri diferiti, celuilalt sa ii dea o carte de vizita pe care sa scrie cu pixul pasager transportat cu taxiul din cauza accidentului care a blocat linia de tramvai”.

Prietenii cu care stateam in casa au inceput sa rada cand au vazut cartea de vizita si mi-au spus ca sunt visator daca eu cred ca voi recupera vreun ban in baza acestei dovezi. La fel si colegii de serviciu – mi-au retezat orice farama de incredere in succes.

Dar…Am zis ca incercarea moarte n-are si le-am trimis un e-mail celor de la compania de transport:

Hello,

My name is Alin Barna and I am one of your customers. I love to use Luas because is safely and reliable.

Everyday I use Luas from Spencer Dock to Blackhorse and return, because i’m living in East Wall and my job is in Inchicore.

Last night, due to an incident in Blackhorse Luas Station, somebody anounced in station’s speaker that we have to go to Red Cow Station and from there take a bus provided by Luas to City Center. With me was Mr. David Thomas (0871483352).

Because was not any bus in Red Cow, we’ve pick a TAXI from Red Cow to Connoly Bridge..We’ve paid 19 euro.

How can I do to get back money for this taxi? I have receipt and my luas ticket for last night.

See below pictures token in Blackhorse Luas Station.

Thank you very much!

 

Alin Barna

Fara sa am prea multe sperante, dupa mai bine de doua saptamani m-am trezit cu raspunsul lor – in care ma invitau la sediu cu toate documentele doveditoare:

Dear Alin,

I am writing regarding your recent email. Thank you for taking the time to write to us and giving us the opportunity to respond. Your case is reference number 111007. Please quote this number should you wish to contact us further.

Please return your ticket along with your name and address details to the below address. Please mark for my attention.

FREEPOST
Luas Customer Care
Luas Depot
Red Cow Roundabout
Clondalkin
Dublin 22

Kind Regards

Jacqueline BRENNAN
LUAS Customer Care
Tel 1800 300 604
Email: info@luas.ie
Website www.luas.ie

Plin de voiosie am dat curs invitatiei, calculand pe drum ca m-as bucura sa imi primesc macar banii pe bilet si cei dati pe taxi (jumatate din contravaloarea cursei “in doi”).

Dar ceea ce mi-au oferit cei de acolo mi-a intrecut asteptarile: cerandu-si mii de scuze pentru incident si pentru perioada scursa de la sesizarea mea, mi-au returnat banii pe biletul din  seara reclamata, intreaga contravaloare a cursei cu taxiul precum si pretul biletului dus-intors cu tramvaiul de acasa pana la sediul unde fusesem invitat!!!

De aceea, inchei povestirea repetand intrebarea din titlu:

Cand mi se va intampla asta in Romania ?

 

Reclame

Tehnici „neortodoxe” de HR in Irlanda. La catolici


Face valva zilele acestea povestea fotbalistului roman care a pacalit sau macar a incercat sa duca de nas destul de multi oameni, pretinzand o carte de vizita impresionanta si folosindu-se de inregistrari care in realitatea contineau executii tehnice ale altui jucator.

Condamnabila atitudinea sa, nimic de spus, dar situatia mi-a reamintit ipostaza in care m-am vazut eu aterizat in Irlanda anului 2011.

Dornic sa fac un ban prin munca cinstita, chiar daca mult sub nivelul experientelor mele profesionale anterioare, negandindu-ma nici o clipa la castiguri facile obtinute prin metode ilicite, m-am vazut nevoit sa imi incropesc un plan de bataie bazat pe ceea ce era necesar practic la acel moment.

Eram constient 100% ca va fi dificil, dar gandul ca salariul de “necalificat” din Dublin face cat cel de “middle manager” din tara natala imi dadea aripi, incredere si ambitie. Ce era sa fac, atata timp cat orice aplicatie la un post potrivit istoricului meu in campul muncii se frangea brusc odata cu aparitia conditiei “If you are Romanian or Bulgarian citizen, please get out from this application form. You need a valid work permit for this job.” ??? Asa ca cv-ul real, cel de mai jos, nu ma prea ajuta.

cv_Alin_Irlanda_ok

Studiind pe indelete piata locurilor de munca din capitala Irlandei, am ales sa lupt pe doua fronturi. Pe langa ca trimiteam prin e-mail marilor companii angajatoare cv-ul meu real, in speranta ca vor gasi o modalitate de a ma incadra in structurile lor organizatorice, macar ca si colaborator-partener neangajat, in principal –  bateam orasul la pas impartind cv-uri “cosmetizate”.

Multumita sprijinului enorm oferit de gazdele mele – Catalin, Monica, Robert si Florin, carora le voi multumi intotdeauna, reusisem sa imi creez, asigur si listez cate un model de cv pentru orice job potential. Spun “asigur” pentru ca “persoanele de contact” de la “joburile mele anterioare” stiau ca exista posibilitatea sa fie sunate de potentialul angajator si “invatasera lectia” care spunea ca au avut un angajat harnic, roman, numit Alin Barna. 😉 Una dintre variantele de prezentare era:

cv-ul meu_magazine_Irlanda

Ce a insemnat asta practic?

A rezultat ca timp de trei saptamani, singur, sau impreuna cu prietenii mei, am parcurs pe jos in medie cate 10 km zilnic, intrand pe absolut toate usile care aveau afisat datatorul de sperante anunt “STAFF WANTED”. Aveam in mana un ziar local, intre ale carui file imi asezasem meticulos foile de prezentare, si din care scoteam cv-ul in functie de angajatorul la care intram: bar, restaurant, pizzerie, magazin universal, hostel etc. Aveam atat de multe informatii in cap incat ma stresam la maxim sa nu cumva sa incurc intre ei anii “lucrati” sau posturile la care aplicasem. “Fusesem in trecut” si barman si pizza-boy dar si bucatar, ajutor de bucatar, vanzator, magazioner, ingrijitor pentru cei care aveau acum nevoie de asa ceva. Era distractiv cand in urma vizitelor in anumite localuri ma sunau managerii si nu mai stiam ce fel de cv le lasasem. Ii intrebam de doua-trei ori de unde ma suna si despre ce fel de job e vorba, sa fiu sigur ca nu imi prezint calitatile de ospatar cand lor le trebuia un tip harnic care sa aspire camerele hostel-ului. 😉

Si uite, asa, dupa doua experiente ratate, in care am demonstrat cu brio ca nu stiu sa fac cafea la expresor profesional si nici care sunt ingredientele unui sos gustos pentru pizza, ce sa mai zic de exceptionala realizare de a curata si taia cubulete doua cepe in 20 de minute (spre disperarea batranului patron italian care era in pragul apoplexiei 😛 ) m-am enervat atat de tare incat am inceput sa stau ore intregi pe internet si sa deprind tainele gastronomiei, invatand si denumirea in engleza si italiana a tuturor ingredientelor, legumelor, supelor, salatelor si sosurilor existente pe Google+Youtube+MyKitchen.com :))

Dar tocmai pentru ca perseverenta a fost dintotdeauna cheia succesului, a venit soarele si pe strada mea si am fost acceptat in proba de lucru ca si kitchen porter la un restaurant italian. Bineinteles ca le-am impuiat capul celor de acolo cu experienta mea in bucatariile restaurantelor pe care le onorasem atat in Romania cat si in Irlanda, desi sunt convins ca i-am surprins maxim cand i-am intrebat cum se utilizeaza masina de spalat vase..S-au facut ca nu baga in seama stangaciile mele si dupa exact o saptamana de proba am avut satisfactia sa observ cum tanara manager a restaurantului dezlipeste din geam taman anuntul care solicita angajarea unui ajutor de bucatar! Yeeeee, victorie! M-au luat!

Dupa nu foarte mult timp, insa, cand deja ma imprietenisem cu toti colegii, indiferent ca erau polonezi, slovaci, italieni sau maghiari, au spart gheata si m-au intrebat cu totii “ce naiba am lucrat eu pana atunci, ca se vede din avion ca nu calcasem vreodata intr-o bucatarie???”. Stiind ca deja sunt “infipt” in treaba de acolo, le-am spus tot adevarul, intrebandu-i la randul meu ce parere si-au facut despre mine. Mi-au raspuns ca si-au dat seama de la inceput ca am dus un cv aiurea, dar cand au vazut cat de harnic sunt, ce repede invat si cat de mult ma implic, nu le-a mai pasat de ce scrisesem in prezentare si ca sunt foarte multumiti ca m-au pastrat! 🙂

I-am intrebat atunci, desi banuiam ce urma sa mi se raspunda “Daca v-as fi spus de la inceput ca am lucrat doar manager si ca habar nu am cu ce fel de sos se servesc fructele de mare, sau daca aplicam cu cv-ul meu real, as fi avut vreo sansa?”. Cum e si normal, reactia a fost “Nici nu te mai chemam la interviu!!!”.

 

Ei, vedeti?

Nu intotdeauna minciuna are efecte negative. Nu toti cei care omit anumite informatii, “infloresc” alte detalii sau mai derapeaza de la realitate sunt rau intentionati.

In cazul meu am reusit sa imi castig existenta muncind pe branci intr-un job in care altfel nu mi s-ar fi dat nici o sansa, intr-o tara straina, unde experienta reala era momentan “frectie la picior de lemn”. Si, nota bene, niciodata nu “i-am luat de fraieri” pe cei care imi oferisera aceasta sansa ci le-am ramas profund recunoscator ca m-au lasat sa le demonstrez ca nu ii voi dezamagi.

Asa ca..

 

Rating masurat in echimoze


Nu ascund ca imi place Alexandra Stan. Mi-a placut inca de cand am vazut primul clip, cel cu “param pam pam”. Imaginea ei cu acadeaua jucausa si atitudinea provocatoare invinsesera lipsa de muzicalitate a melodiei. Vreau sa fiu bine inteles: nu o placeam din punct de vedere sonor ci pentru modul in care reusea sa isi faca “numarul”. Chiar daca nu poate rivaliza cu adevaratele valori artistice ale scenei, e, daca vreti, cea mai buna din categoria ei. Si nu doar pentru mine.

Ca un argument in favoarea succesului la care a ajuns va povestesc o scurta intamplare petrecuta cat am stat in Irlanda. In urma avalansei de cv-uri depuse atat “din poarta in poarta” cat si online, am fost invitat la un interviu pentru un post in vanzari. Asteptand in antecamera biroului principal, alaturi de secretara tipic irlandeza, aruncam privirea pe niste pliante de prezentare a companiei. Deodata, la plasma amplasata pe perete, unde rula postul MTV Europe, a inceput piesa Alexandrei – “Mr. Saxobeat”. In acel moment parca au innebunit cu totii, in frunte cu secretara: au inceput sa fredoneze melodia, si sa isi miste capetele pe acelasi ritm. Sa mai zic ca la aflarea vestii ca sunt roman m-au privit ca pe un semizeu? Dintr-o data nu mai eram echivalat cu un gipsy ci proveneam din randul unui popor care stie sa cante si la altceva decat la acordeon sau vioara pe podul O’Connoly.

Mai apoi, in acea toamna, am mai avut de cateva ori ocazia sa ii masor popularitatea enorma de care se bucura in cluburile din Dublin.

Am continuat sa o admir si sa  ii ascult piesele, neinteresandu-ma niciodata viata ei personala, si nedevenind un fan in adevaratul sens al cuvantului. Pur si simplu isi castigase locul potrivit intre preferintele mele.

Poate si de aceea am ramas surprins duminica seara afland ca a suferit un accident de circulatie. Comod din fire, nu m-am mai ostenit sa verific informatia pe pagina ei de FB, mai ales ca aflasem ca este ok, isi va reveni curand. M-am gandit ca deh, se mai intampla si la case mai mari.

Ce a urmat de ieri incoace din punct de vedere mediatic, m-a purtat prin toate starile emotionale posibile, dar toate parti componente ale unui cerc perfect inchis pana la urma: initial, afland ca a fost batuta (nu stiam de cine si in ce hal) am banuit ca incearca sa atraga atentia asupra ei, sa isi faca publicitate si poate sa mascheze eventuala lipsa a concertelor. Mai apoi, vazand fotografii si afland povestea reala, am fost oripilat de brutalitatea unei fiinte care isi spune barbat. Halal barbat! Cum sa dea in halul asta intr-o femeie, indiferent cat de tare l-ar fi enervat??!? Povestea ei lacrimogena, incluzand ratele parintilor, lupta ei pentru ascensiune in plan social si material, viata cu un singur rinichi, i-a creat in mintea mea o aura de victima abuzata si demna de compasiunea tuturor.

Dar, astazi, citind ultima declaratie a cantaretei, citez “L-am iertat, stiu ca ii pare rau, ca n-a gandit in acele momente si ca nu a putut sa se abtina, eu n-am de ce sa-l iert, trebuie sa se ierte singur, sunt mai naiva, n-as putea face niciodata rau cuiva. Mi-a facut un rau fizic si m-a fortat sa ma maturizez si o sa fiu cu ochii in patru. Toata treaba asta m-a ajutat mai mult decat sa-mi faca rau.”, semnele de intrebare revin din nou, inchizand ipoteticul cerc pomenit mai sus.

Draga mea, cu ce te-a ajutat bataia asta incasata? Raul pricinuit e chiar atat de nesemnificativ? Esti, cumva, masochista? Ai creat precedentul care da startul masurarii rating-ului in pumni in cap si picioare in burta? Sau, pur si simplu, chiar nu poti mai mult de atat si esti constienta ca fara „protectia” lui, chiar daca violenta, vei esua lamentabil spaland podele de birt intr-o mahala infecta din Medgidia?…

Scumpete, nu e cazul sa dezvolti sindromul Stockholm fata de acest animal. Sa infunde puscaria! Altfel, sa nu te miri cand data viitoare vei fi recoltata in saci de plastic de sub vreun mal al Dunarii, impachetata precum piesele unui puzzle de prost gust..

 

UPDATE: Se pare ca Alexandra s-a hotarat sa il actioneze in instanta pe nemernic. Bravo ei pentru decizie!!!

…mi-o fi citit articolul 😉