Cand pleci in vizita ca demnitar nu te imbraci ca un sofer de basculanta. Parerea mea!


 

Incercand sa se gaseasca explicatii pentru cea mai recenta (bine, banuiesc ca nu a mai “reusit” alta in timp ce scriu acest articol) gafa a Premierului Romaniei, administratia complexului dacic de la Sarmizegetusa a afirmat ca e normal sa i se permita accesul prim-ministrului atunci cand vine intr-o vizita din care vor decurge beneficii pentru intreaga comunitate. Au perfecta dreptate, mai ales ca au mentionat ca vizita fusese programata din timp!

Ok.

Adica in Muntii Orastiei a descalecat Prim-ministrul Romaniei, Domnul Victor-Viorel Ponta, nu un turist venit sa ii arate fiului drag locul unde s-a nascut Patria. Ca daca era doar un turist oarecare era sfatuit sa revina prin primavara, ca iarna e inchis.

Si daca monsieur Viorel a venit in calitate oficiala, ala a fost model de tinuta vestimentara??? Pun ramasag ca domnul de langa el a fost putin jenat de propria-i eleganta dar n-avea ce sa mai repare..Poate daca faceau schimb de echipament, ca fotbalistii…

Ponta sofer

Nu ma leg niciodata de modul in care se imbraca un demnitar in timpul liber, e treaba lui (si e si comod) daca merge dupa paine in slapi si pijamale. Bine, daca merge…Sau daca in concediu prefera niste tricouri naspa si bermude cu palmieri. Desi, daca se respecta, are grija oriunde s-ar afla ce piese extrage din sifonier.

Insa cand vorbim de prezenta din postura functiei detinute, ar trebui sa avem pretentii, nu? Da-o naibii…

Cum ati reactiona daca l-ati vedea pe Putin (Obama, Berlusconi, etc) vorbind conducerii santierului JO de la Soci imbracat in trening? Sau intr-o geaca de genul Dragonul Rosu varianta “ia-o ieftin, ca e ultima”?

Acesti domni care detin functii inalte ar trebui in primul rand sa constientizeze ca pusi acolo ne reprezinta pe toti. Macar ca imagine daca altfel nu se descurca…

P.S.: Sesizasem tendintele dupa care se imbraca domnul Ponta in teritoriu inca de la “celebra” vizita la Ghita de la Jina,Ponta Jina insa acolo chiar fusese o intalnire amicala, neoficiala, fara perspectiva unor beneficii ulterioare pentru mioarele din zona. N-am zis nimic.

 

Dar acum n-am mai rezistat.

 

 

***

Sursa foto: ro.yahoo.com

Victor Ponta nu uita ca preotii sunt cei mai prolifici agenti electorali..


Biserica

 

 

Motto: „Un preot multumit face cat o mie de afise”

 

Conform datelor publicate, „Biserica Ortodoxă Română deține la nivel național 35.000 de hectare de pădure și 40.000 de hectare de teren arabil. Valoarea acestora este estimată la 420 milioane euro, potrivit unei investigații realizate în 2011 de Televiziunea Națională.

Aceasta instituție se află în topul celor mai profitabile din țară, iar veniturile sale continuă să crească. Arhiepiscopiile și Mitropoliile dețin averi uriașe, de la clădiri, terenuri, mii de hectare de pădure până la trusturi de presă.

Profitul înregistrat în anul 2010 de către Patriarhia Română a fost de 1,7 milioane euro, iar în anul 2011 de 6,6 milioane euro. În 2009, Patriarhia Română a declarat venituri de 14 milioane de euro la administrația financiară.”

Potenta financiara a Bisericii Ortodoxe (BOR) este vizibila cu ochiul liber si este comparabila cu cea a unor companii de top prezente la noi, fiind urmata cu ambitie si de bogatia altor culte existente pe piata sfintilor.

Cu toata aceasta stare materiala mult peste media altor institutii din Romania, Prim-ministrul tarii a afirmat azi ca Guvernul va continua sa finanteze cultele religioase, incepand chiar cu BOR.

Motivatia sa? „Biserica prezinta o mult mai mare incredere in randul populatiei decat cei care ne injura ca o sprijinim..”.

Mai pe romaneste: „cu ajutorul preotilor este mult mai usor sa cumparam si noi increderea electoratului! Ateii sunt mai putini, nu stiu cati ne voteaza, dar daca popii vor aminti cand trebuie ca i-am ajutat sa vedeti voi cum isi vor pune enoriasii stampila unde trebuie. Adica pe noi!”

Dupa umila mea parere, prioritatile Executivului ar trebui sa fie alte ramuri in contextul situatiei economice actuale. Si anume Educatia, Sistemul sanitar, Cercetarea sau Sectorul investitional. Adica directii vitale pentru un popor aflat in bataia vantului si care are nevoie de sprijinirea bazei unei dezvoltari pe termen indelungat.

Pentru ca oricum Biserica este suprafinantata din bani gri (surse nu intotdeauna controlabile) si a ajuns la stadiul in care se poate sustine singura fara prea multa bataie de cap. Nu cred ca exista foarte multi preoti care sa aiba probleme de mentenanta materiala a parohiei, altfel nu as intelege de ce se investesc sume faraonice in proiectul Catedralei Mantuirii Neamului.

Nu vreau sa fiu perceput eronatt, e dreptul fiecaruia sa puna in cutia milei oricat de multi bani proprii doreste, asa cum ma inclin in fata celor care, dupa ce au tras linie si au calculat, si-au permis sa finanteze renovarea sau chiar ctitorirea unor asezaminte de cult.

Donatie

Dar aici vorbesc de sumele publice, de bani care trebuie chibzuiti inteligent si directionati acolo unde intr-adevar este nevoie!

Ca de-aia Premierul este Managerul Statului.

Sau nu?

 

Salvarea turismului romanesc vine de la capatul lumii!..


Doamna ministru delegat pentru IMM si Turism, Maria Grapini, s-a hotarat ca e cazul sa isi incununeze cele 11 luni de mandat prodigios printr-o vizita incarcata de exotism intr-o tara din care ne vor asalta de-acum incolo turistii. Si anume Malaysia.

Malaysia

Este perfect convinsa ca extrem de bogatii locuitori ai tarii asiatice celebre pentru plajele ei tropicale vor fi coplesiti de oferta pe care dumneaei o va scoate pe masa din mapa-i de succes si vor face coada la agentiile de profil pentru a se inscrie in programele de turism cultural si balnear promovate de noi.

Sincer, despre acest stat stiam foarte putine lucruri pana sa citesc stirea. Acum m-am lamurit. O fi el PIB-ul lor mai mare cu aproximativ 50% decat al nostru (12700 $ fata de 8862$, conform Wikipedia) insa asta nu cred ca inseamna ca ii scot banii din casa si ca sunt dispusi sa dea intre 800 si 4200 euro pe biletul de avion ca sa vina taman la Baile Olanesti sau la Amara. Cat despre oferta culturala concreta in conditiile infrastructurii de vis din tara noastra nu mai zic nimic.

Cum interpretez eu vizita asta?

Hai sa nu fiu rautacios si sa o consider drept excursie pe banii statului ci ma limitez la a o incadra in categoria investitie fara profit.

Oare gresesc?

Stop autostop?


Continui sa fiu surprins de ideile celor care carmuiesc vremelnic Romania. Cea mai recenta gaselnita este cea privind reglementarea autostopismului. Banuiesc ca decizia s-a vrut una salutara, prin care sa fie eliminata concurenta neloiala a asa-zisilor „pirati” facuta transportatorilor autorizati.

Autostop

Insa ce a rezultat dupa storcirea mintilor odihnite ale conducatorilor a bulversat pe toata lumea. Inclusiv cei din fruntea Politiei Rutiere s-au minunat si au declarat ca e grele, dom’le..

Mie, personal, mi se pare o idiotenie amendarea celor care practica unul dintre sporturile nationale – „ia-ma, nene!”. Toata viata mea am luat autostopisti gratis..pentru ca si eu, la randul meu, m-am bucurat cand m-au luat altii de pe marginea drumului….Cum pot sa imi interzica un gest care ma priveste doar pe mine si pe omul care vrea sa ajunga acasa? E ca si cum as lua amenda ca gazduiesc 2-3 zile un boschetar in toiul iernii, sa nu moara de frig din cauza ca n-are bani de pensiune…

Si, daca tot a venit vorba, mi-am amintit o faza tare:

Acum vreo 2 ani, intr-o duminica seara, conduceam singur spre Cluj, de la Hunedoara. La iesirea din Teius am vazut cu coada ochiului ca cineva imi facuse semn sa opresc. Bezna. Dau cu spatele si opresc in dreptul omului. Prima impresie a fost de regret: era un „jamaican” pana in 25 de ani si mi-era teama de neplaceri, eu fiind, repet, singur. Totusi, l-am luat. Pe drum mi-a spus povestea lui: lucra pe un santier undeva pe langa Hateg si dorea sa mearga acasa, la Bistrita, fericit nevoie mare ca piranda tocmai ii nascuse primul copil. Din ultimii bani ramasi din salariu ii cumparase un buchet de garoafe – pe care il tinea ca pe un trofeu. I-am explicat ca ii va fi foarte dificil sa ajunga in modul asta destul de repede acasa si l-am sfatuit sa aleaga varianta trenului. Mi-a raspuns ca ii e mai usor cu masina, ca nu risca amenda…Atat de tare m-a induiosat simplitatea si naivitatea lui neprefacuta incat mi-am prelungit drumul din Floresti pana la iesirea din Cluj la aeroport (in capatul opus, spre Bistrita) numai si numai ca sa ii ofer lui cativa kilometri in plus in drumul spre familie. Nu stia cum sa imi mai multumeasca!…Chiar daca pierdusem aproape o ora din noapte pentru el, eram fericit. Nu stiu daca actualii conducatori ar putea simti vreodata acest sentiment curat, fara sa astepte „sa le pice ceva„!!!!

Floresti-Aeroport

 

Despre Rosia Montana. Altfel.


Tot stau si ma minunez cum avem noi, ca popor, mandrul obicei de a rata zambind oportunitati peste oportunitati.

Asta vad si in mult-mediatizatul si combatutul caz al exploatarii de la Rosia Montana.

Nu ma exprim in privinta utilitatii proiectului propriu-zis, nu militez nici pentru minerit cu avize de mediu, dar nici nu fraternizez cu oengistii reactionari anti-cianura.

Gandesc doar pragmatic.

Potrivit site-ului oficial al celor de la RMGC, rezervele de metale pretioase s-ar cifra la aproximativ 314 tone aur si 1480 tone argint, cu o valoare de piata care se invarte in jurul sumei de 7,5 miliarde de dolari (USD).

Conform declaratiilor autoritatilor romane, statul ar urma sa incaseze o redeventa care se negociaza in aceasta perioada, dorindu-se atingerea pragului de 6%. In plus, statul roman ar fi partener al proiectului, cu o cota de 20%.

Revenind la datele publicate de compania canadiana, accesand http://www.rmgc.ro/proiectul-rosia-montana/economie.html reiese ca :

–          Suma totala realizata din vanzarea aurului si argintului este 7,5 miliarde USD

–          Profitul net obtinut (scazand ABSOLUT TOATE CHELTUIELILE) este 1,9 miliarde USD

–          Din aceste “ABSOLUT TOATE CHELTUIELILE” 1,8 miliarde USD reprezinta banii care se reintorc la bugetul de stat/bugetele locale

–          Calculand, rezulta ca celelalte cheltuieli inseamna 3,8 miliarde USD.

Ipotetic, daca statul ar fi unicul implicat in afacere, nu s-ar mai considera drept cheltuiala cei 1,8 miliarde USD –  banii alocati de la bugetul de stat care se reintorc tot in vistieria tarii. Iar ecuatia PROFIT=VENITURI-CHELTUIELI s-ar transpune in cifre X=7,5 mld – 3,8 mld, X devenind 3,7 miliarde USD. Chiar putin diferita suma, acest PROFIT ar fi mult superior cotei care va reveni statului in conditiile in care canadienii ar fi „la butoane”! Nu??

Si atunci, daca tot se stie valoarea minima estimata a bogatiilor mentionate (fara sa mai tinem cont de restul metalelor care se cred a fi depozitate natural in cantitati mari in acelasi perimetru), de ce nu incearca statul sa exploateze in regim propriu aceasta comoara???

E ca si cum eu as fi sigur ca in gradina bunicilor, daca sap, dau peste 1 milion de euro ingropati. Si, in loc sa fac tot posibilul sa obtin cele 3-400 mii de euro necesare sapaturilor pentru a ma putea bucura singur de banii cu care raman cand trag linie, tocmesc un prieten care sa se ocupe de toata treaba si sa imi dea si mie macar 100 de mii..

Gresesc?

Tara ne vrea prosti..sau Marea aburire guvernamentala


Incerc sa ma dumiresc daca sunt eu nebun sau intr-adevar traim intr-un film prost.

Pai cum altfel cand guvernantii Romaniei ne insulta inteligenta cu declaratii, motivatii, interventii sau explicatii de genul celor de mai jos?

Categoria “ILOGICUL”

Ministrul Apararii, Mircea Dusa: “M-ati intrebat si ieri la Pitesti cand a existat o intentie de a ajunge in spatiul de supraveghere aerian al Romaniei si v-am spus ca ieri dimineata sau acum doua nopti. S-au apropiat doua avioane de spatiul romanesc, n-au raspuns la apelurile radio si au fost ridicate doua MiG-uri care le-au condus in afara spatiului.

Domnule ministru, cum adica? Intreb si eu: „Daca doar „s-au apropiat” de spatiul nostru aerian, cum le-au condus cele doua MIG-uri „in afara” acestui spatiu? Ar insemna ca nu au intrat dar noi le-am dat afara..corect ar fi „nu le-a permis sa intre”..sau nu?”

 

Categoria „Mai minte omul dar se mai si opreste..”

Primul Ministru, Victor Ponta: „Hotararea de Guvern privind aprobarea contractului de privatizare a CFR Marfa a fost aprobata si urmeaza sa fie trimisa Consiliului Superior de Aparare a Tarii (CSAT) pentru un aviz. Fiind vorba de o companie strategica, conform reglementarilor, semnarea contractului de privatizare va avea loc doar dupa primirea avizului CSAT, probabil in septembrie. Fara aviz, privatizarea pica.

In realitate, CSAT-ul a avizat hotararea de guvern pentru inceperea privatizarii si a spus ce clauze obligatorii din punctul de vedere al Consiliului (care tin de siguranta nationala) trebuie sa contina contractul. Restul, adica organizarea privatizarii, conditiile din contract si alte clauze ale intelegerii, inclusiv modalitatea de plata tin strict de Guvern si Ministerul Transporturilor. Adica – NU ESTE NEVOIE DE AVIZUL CSAT PENTRU SEMNAREA CONTRACTULUI DE PRIVATIZARE!!!

 

Categoria „Tupeu de tupeu..”

Dan Sova, Ministrul marilor Proiecte: „Contractul initial cu Bechtel nu poate fi desecretizat deoarece nu gasim originalul la Ministerul Transporturilor.”

Aloooo, cat de mult va mai permiteti sa intindeti coarda, mintind poporul cu nerusinare???

Pentru ca:

– un contract de o asemnea anvergura nu poate fi arhivat fara sa fie super-mega-extra-inregistrat!

– daca intr-adevar „s-a pierdut” – asta este caz penal iar cineva trebuie sa plateasca pentru neglijenta grava in serviciu!

– desi sau tocmai pentru ca Dan Sova sustine ca doar exemplarul original poate fi desecretizat, exista optiunea de a solicita celor de la Bechtel (ca unui partener comercial in acest caz) exemplarul lor original de contract!

– incercati tot mai mult sa va intreceti in demonstratii de tupeu, sfidand pur si simplu orice norma a bunului simt sau principiu de guvernare normala!

 

Inchei intrebandu-va pe voi – cei care cititi aceste lucruri – cum altfel putem cataloga astfel de exemple?

Este asta o tentativa de aburire nationala? Sau, pur si simplu, atata pot distinsii domni?!

(Guvernul) Baga bani, baga bani! Aiurea..


Am citit undeva (http://www.mesagerulhunedorean.ro/negocieri-pentru-primele-minerilor) ca un lider de sindicat al minerilor din Valea Jiului si-a exprimat increderea ca si anul acesta minerii din Valea Jiului “vor simti” ca sarbatoresc Ziua Minerului datorita obisnuitelor prime financiare. Sindicalistul in cauza spera ca valoarea lor sa fie macar egala cu cea de anul trecut, adica 350 lei pentru sfredelitorii adancurilor pamantului si 250 lei pentru angajatii de la suprafata, plus un bonus mititel constand in niste tichete cadou a 50 lei nou-nouti.

Si…

M-am enervat.

Nu pentru ca nu as aprecia eforturile celor care poate intra in mina fara sa aiba siguranta ca ies la fel de teferi si nevatamati la lumina zilei.

Ci pentru ca, din cunostintele mele, mineritul este subventionat de stat. Adica acest stat pe care contribuabilii il sustin din impozitele si darile platite. Iar industria miniera merge in Romania in pierdere de ani de zile, si nu este decapitata cu totul doar pentru a nu crea noi tensiuni sociale.

Si imi amintesc ca nici unul dintre conducatorii acestui stat nu s-a aratat interesat de gasirea unor solutii prin care sa sustina de exemplu si industria siderurgica – a carui declin aproape a ingropat un oras infloritor ca Hunedoara. Si nu prin prime ci prin mecanisme macroeconomice vitale, aflate deseori la indemana lor.

Pai si atunci?!

De ce sa fie premiati niste angajati, nu putini, dintr-un sector neperformant? De ce sa cadorisim prin masuri populiste bazate pe fonduri de stat (adica din banii mei, si ai tai, si ai lui) un domeniu caracterizat prin impotenta? De ce sa directionam bani suplimentari inspre buzunarele unor muncitori al caror produs finit nu are cautare?

In logica economiei de piata, orice mic intreprinzator al carui obiect de activitate nu se intalneste cu cererea se reorienteaza rapid pentru a nu fi nevoit sa intre in faliment. La fel, nu am auzit pana acum de niciun angajat din sectorul privat care sa primeasca prima atunci cand compania merge prost! Sunt curios daca voi aveti astfel de exemple. Nu prea cred! Orice om de afaceri rational isi tine sub control strict bugetul de venituri si cheltuieli si decide sa premieze doar cand intr-adevar rata de profitabilitate a companiei ii da motive sa o faca. Nu aiurea..

Dar, cu toata enervarea mea si a altora, punem pariu ca si in 2013 minerii vor primi prime cu ocazia Zilei Minerului?

Doar pentru ca unora le-a placut teribil pasiunea de horticultori cu care au plantat panselute in Piata Universitatii..

Guvernul tuturor romanilor?


Din cele analizate in urma deciziei Executivului prin care se stabilesc lucrarile de interes public finantate anul acesta de la bugetul de stat, se pare ca nu!

Aruncand o privire asupra situatiei din judetul Hunedoara, exemplificata mai jos, se observa ca din cele 21 localitati “blagoslovite” cu fonduri guvernamentale, doar 3 (trei!) nu au la conducere un primar provenit din randul coalitiei aflate la putere. Locuitorii celorlalte 18 comunitati au avut “inspiratia” de a-si alege un edil USL – asigurandu-si macar pentru patru ani banii necesari investitiilor derulate in localitatea lor.

2341

Si atunci?

Pentru a avea o imagine reala a configuratiei politice din judet, mai notez doar ca din cele 68 de unitati administrativ-teritoriale ale judetului, in 50 (73.5%) conduce un primar USL iar in 18 (26.5%) unul de alta coloratura politica.

Asta este politica, “ai nostri” cu “ai nostri” – “ai lor” cu “ai lor”!

Cine pierde?

Cetateanul de rand, care crede ca totul merge cum ar trebui, si care este luat in seama doar din patru in patru ani – atunci cand este chemat sa ii schimbe pe “ai lor” cu “ai nostri”…