Luminoasele vise legate la ochi


Prin fluxul invitatiilor la tot felul de evenimente care imi bombardeaza profilul de Facebook in fiecare zi, am remarcat una care “iesea din tipare”. Si nu prin subiectul evenimentului ci prin combinatia intre tema, locatie si organizatori.

Ma refer aici la spectacolul liric “Cand ploua ma trezesc lefter si caut sensul vietii precum Goethe”, adus in fata pasionatilor de frumos in decorul edenic al Parcului Dendrologic din Simeria.

Cu drag, i-am dat curs, duminica, impreuna cu cei mai buni prieteni si insotit de printesuca inimii mele.

Distributia a fost pe cat de simpla numeric pe atat de complexa senzorial. Iar cand spun asta ma bazez pe sentimentele nascute in sufletele participantilor de inlantuirea remarcabila a vocilor modernilor barzi cu sunetele dumnezeiesti zamislite de combinatia inspirata intre pian si violoncel. Senzatii unice amplificate inteligent de particularitatea impusa de calauzitorii spectacolului – auto-legarea la ochi a publicului prezent. A fost o cale de a patrunde “pe intuneric” in lumina muzicalitatii unor versuri pasionale. A fost o augmentare a simtului auditiv, mangaiat de setea temerii in fata necunoscutului vizual. A fost o calatorie, in primul rand. Cu pasageri urcati in vehiculul poetic, abandonati cu deplina incredere in voia virtuosilor soferi, pe un drum purtat intre camera primitoare si stradutele ude ale ploiosului Dublin. Iar destinatia ne-a gasit pe toti cu inimile pline de fiori rar intalniti, reintorsi in lumina magica a verdelui Parc.

Iar ploaia, da, ploaia…a fost prezenta doar in mintile noastre incitate de moment. Si ne-a udat binefacator la radacina simtului artistic, imbogatindu-ne existenta atat de plina de nonsens. Dar nu ne-am suparat. Pentru ca picaturile poeticei ploi au stiut sa isi regleze ritmul in darabana gandurilor noastre. Si ne-a placut!

Exista si Creatori intre noi.

Precum organizatorii acestei farame de reverie. Fara ei nimic nu ar fi existat. Fara ei si ideile lor admirabile am fi fost putin mai saraci. Iar ei sunt Oameni dintre noi, pe care Pasiunea ii motiveaza in actiunile lor care ne imbogatesc zilele. Ovidiu Manoilescu, Zoard Bocaniciu, Marian Lucian, Dan Terteci, Corina Coanda, Daniel Dobrutchi sau Alex Gruian nu sunt doar nume. Ci sunt apelativele pe care cotidianul vietii lumesti le-a oferit acestor Creatori.

Aplauzele, ovatiile si fericirea de pe chipurile numerosilor participanti le-a oferit multumirea.

Si bogatia sufleteasca a satisfactiei Creatiei perfect realizate.

O merita.

Multumesc!

Legat

P.S.: Duceti-va pruncii la spectacole. Culturalizati-i! Aratati-le calea! Pentru ei, voi sunteti modelele supreme!

Viitorul va va multumi. Prin ei!

 

Foto: Zoard Bocaniciu

De ce sunt bune retelele de socializare


social-media

 

Socializarea indeamna la dezvoltarea creativitatii iar ambitia de a nu te lasa mai prejos decat prietenii tai te face sa incerci mereu sa fii mai bun.

Am remarcat in ultimul timp ca am un mare numar de prieteni pasionati de fotografie. Poate erau si inainte dar nu le cunosteam eu acest hobby. Cu toate acestea, nu le-am vazut decat in putine cazuri fotografiile expuse intr-un cadru organizat. De aceea, apartenenta la o retea de socializare le-a deschis tuturor posibilitatea de a arata lumii operele cu care se mandresc. Luand exemplul plimbarii duminicale din Parcul Dendrologic simerian, sa fim sinceri, toti cei inarmati cu aparate foto au de pozat aceleasi imagini, obiective si situatii. Si aici intervine rolul mobilizator-creativ al locului de expunere – adica al retelei de socializare. Intotdeauna, ambitiosi, unii dintre ei reusesc sa obtina cate o imagine absolut senzationala, sa surprinda un moment pe care ceilalti poate l-au ratat. Siguranta ca fotografiile lor vor fi vazute de sute, mii, chiar zeci de mii de oameni le da inspiratia necesara de a fi mai buni! Altfel, in lipsa „albumelor publice”, aceste fotografii ar ramane stocate pur si simplu pe niste carduri de memorie, in niste laptopuri personale sau ar face maxim obiectul unui schimb intre cativa prieteni.

La fel, vorbind despre idei…citesc multe ganduri remarcabile postate in retelele mele de prieteni. Facand abstractie de citatele luate cu copy-paste si de cele atribuite unor minti luminate mai mult decat cunoscute in istorie, sesizez cu placere ca parca altfel iti deschizi mintea si sufletul atunci cand stii ca sunt multi cei care te urmaresc iar cuvintele tale vor ajunge la persoane care altfel nu ti-ar putea patrunde in universul interior.

Nu pledez pentru folosirea in exces a acestor instrumente de comunicare, insa va invit sa meditati asupra celor scrise aici si sa intelegeti ca uneori ele se transforma in oportunitati care sa dezvolte aptitudini personale nebanuite.

 

 

Sursa foto: http://www.geekreport.ro

Hai duminica in Parcul Dendrologic!


La initiativa unor oameni admirabili, odata cu inceperea anului s-a impamantenit un obicei care atrage din ce in ce mai multi adepti: “Plimbarea de duminica in Parcul Dendrologic din Simeria”.

Pornita din dorinta de a oferi creierelor imbacsite de stresul zilnic o supradoza necesara de oxigen, ideea a ajuns sa devina o obisnuinta pentru initiatori si o surpriza deosebit de placuta in fata celor care ii dau curs pentru prima oara.

Sunt sigur ca putini dintre cei care traiesc in judetul Hunedoara nu au vizitat-o pana acum. Indiferent ca a fost “cu clasa” in scoala generala, cu prietenii ulterior sau pur si simplu dintr-o intamplare fericita, multi am trecut pragul acestei oaze de verdeata. Marturisesc ca si eu ma plimbasem in dese randuri pe aleile ei, ii admirasem frumusetea salbatica dar atat de linistitoare si ii respirasem aerul de o puritate vecina cu absolutul. Cu toate astea, am reusit sa dau curs invitatiei prietenilor amintiti – oamenii pentru care locul natal nu este doar o data statistica in cartea de identitate – si sa ma reintorc in Parc alaturi de ei – intr-una din duminicile lunii februarie.

Lenea mea nativa nu a putut fi invinsa de atunci decat intr-o singura alta batalie, acum vreo doua saptamani, ocazie cu care m-am bucurat din nou de plimbarea duminicala “in Eden”.

Ambele dati m-am simtit minunat.

E desuet sa caut motive. Pot enumera placerea unei excursii cu o trupa mare de oameni frumosi, bucuria marunta a unei calatorii cu trenul spre destinatie, nenumaratele discutii interesante, fericirea de a imparti un sandwich cu cel de langa tine sau increderea ca “Romania mai are o sansa!” atunci cand unica umbrela existenta iti este oferita tie – pentru ca ai un copil in brate.

Nu vor fi mereu aceiasi excursionisti. Rareori se intampla ca trupa dintr-o duminica sa se regaseasca in formula completa si peste o saptamana. Viata e dura, intervin multe, nu iti poti intotdeauna realiza planurile. Insa ce este sigur e ca mereu se alatura grupului doar oameni pe care ti-i doresti alaturi. Exista o intelegere tacita, niste reguli de bun simt nescrise, care unesc acesti oameni chiar daca nu au foarte multe lucruri in comun. Pe multi dintre ei ii leaga pasiunea pentru fotografie insa asta nu este o conditie eliminatorie pentru a fi acceptat. Nu exista nici un fel de conditii pentru ca niciodata un om rau nu se va simti confortabil in acest film!

Este “Plimbarea de duminica in Parcul Dendrologic din Simeria” – o capodopera de viata scrisa de niste regizori sumblimi si in care orice actor, indiferent de amatorismul sau, poate deveni propriul star!

Inscrie-te si TU in distributie!

Nu vei castiga Oscaruri dar vei adauga zile superbe unei vieti pe care tu singur ti-o creezi!

Hunedoara – (viitoarea) principala destinatie turistica a Transilvaniei. De ce?


Hunedoara, noaptea

 Foto: Remus Suciu / Mediafax.ro

Pentru ca orasul de care vorbesc si cu care ma mandresc oriunde are un potential turistic remarcabil, demn de un astfel de deziderat.

Referindu-ma la titlu, nu pot vorbi la prezent deocamdata. Ar fi o prostie, in conditiile in care traiesc intr-un oras care incearca sa isi revina dintr-un cataclism economico-social. Nu e de ici de colo sa depasesti cu usurinta un faliment economic de anvergura asa cum este dificil sa suplinesti regresul demografic pricinuit de lipsa unui orizont credibil pentru cetatenii de acum doua decenii.

Dar o analiza lucida a siturilor ma incurajeaza sa consider ca in viitorul nu foarte indepartat vom putea sa atragem mare parte din turistii care ne viziteaza regiunea, devenind un pol de atractie din acest punct de vedere.

Nu vom mai fi izolati de lume. Autostrada aflata la 20 de kilometri va putea suporta un flux de turisti demn de o astfel de titulatura iar gara deschisa traficului feroviar va deservi grupurile care prefera acest tip de transport.

Orientandu-ne spre un tip modern de turism, avem capacitatea sa oferim doritorilor cele mai variate posibilitati de petrecere a timpului liber. Putem servi atat pasionatii de istorie si traditionalitate cat si pe cei care sunt interesati de indeletniciri mai apropiate de cultura urbana a zilelor noastre. De ce spun asta? Deoarece ma bazez pe considerente reale si pe puncte de atractie usor de enumerat.

Astfel, in Hunedoara si imprejurimi se poate proiecta un circuit turistic bazat pe traditiile zonei si pe partea de arhaism atat de gustate de occidentali.

Cum vad eu acest traseu?

Ma repet, dar repetitia este mama invataturii iar perseverenta genereaza succesul: as porni itinerariul din Centrul Vechi al orasului, un spatiu care, pe langa monumentalele cladiri ale Primariei si Catedralei, l-as transforma in zona pietonala, reconditionand fatadele tuturor cladirilor de arhitectura istorica. Malurile Cernei ar urma sa fie ecologizate, toaletate si transformate in zone de promenada, cu alei strajuite de bancute odihnitoare.

Calatorului delectat cu bucate alese si racorit de bauturile savuroase servite la restaurantele si cafenelele din zona i-as propune apoi sa se indrepte spre Castel – perla coroanei lui Iancu Corvin. Si cum plimbarea fara popasuri nu e asa de atractiva, i-as sugera ca in drum sa se abata si pe la renumitul Muzeu al Fierului, deschis in cladirea vechii scoli de ucenici. Aici ar intelege de unde provine mandria de a fi “natus ibi ubi ferrum nascitur” si ce bogatii ascund inca muntii din jur. Odata ajuns la Castel, turistul ar pasi in urma cu cateva secole, intr-o lume in care gratia domnitelor era protejata de bratul falnic al cavalerilor iar cotropitorii se minunau de puterea si biruintele ostilor conduse in lupta de marele Iancu.

La “doi pasi” de Castel este Gara Mica a orasului, loc de unde ar porni celebra Mocanita. Purtat de leganarea vagoanelor miniaturale prin superbul traseu croit pe viaducte si prin tuneluri, imbujorat de paharutul cu palinca, oaspetele nostru ar crede ca a ajuns intr-o lume pe care nici nu o visa. Dar l-am ciupi repede si l-am atentiona ca am ajuns la un punct de o importanta majora a traseului nostru – Furnalul de la Govajdie – cel mai vechi din Europa. “Banuiesc ca asta e tot, nu cred ca m-ati mai putea surprinde cu altceva!..” ar zice musafirul, scarpinandu-se in crestetul capului. Fara sa ii raspundem cu vorbe, l-am contrazice prin fapte. Si l-am invita ca, trecand pe langa maiestuoasa Biserica din Ghelari, sa ne insoteasca spre lacul Cincis. De ce? Pentru ca o plimbare cu vaporasul pe lac te trimite cu gandul spre povestile cu sirene si creaturi mistice ale apei. Sau, poate prefera sa viziteze zona denumita “Tinutul Padurenilor”, locuri mustind de traditii pastrate cu sfintenie de generatii intinse pana in negura timpului? Daca-i ordin, e ordin! 🙂

La lasarea serii, calatorul ostenit dar fericit va avea de unde alege intre locurile de cazare odihnitoare pe care le intalneste in toata zona. Facilitati construite de intreprinzatorii care au inteles plusvaloarea financiara adusa de un turism integrat si care stiu sa pretuiasca niste servicii de calitate oferite la preturi decente.

A doua zi a periplului ii ofera sansa musafirului sa aleaga intre o plimbare spre Parcul National Retezat asezonata cu vizitarea Manastirii Prislop si a Bisericii din Densus, si o excursie atragatoare la Cetatea Devei si Parcul Dendrologic din Simeria. Oricare varianta ar alege, cu siguranta nu ar avea ce regreta. Pentru ca suntem in Romania pitoreasca!

Si pentru ca nu poti fi principala regiune turistica a unei regiuni daca oferi doar un singur tip de profil turistic, aruncam „pe taraba” si celelalte moduri in care cei care vin aici ar putea sa isi petreaca timpul. Si uite asa lansam invitatia la Gradina Zoologica din oras, singura din judet si imprejurimi. Sau, vara la strandul municipal, iar iarna la bazinul de inot ori la patinoar. Si seara poate culmina cu o piesa de teatru pusa in scena in impozanta sala a Casei de Cultura din oras. Ce mai somn ar urma apoi, nu?

Sa mai zic ca si pasionatilor de fotbal le vom da sansa sa vada pe viu o echipa de traditie a fotbalului romanesc, binecunoscuta FC Corvinul 1921 Hunedoara? 😉

Si atunci, de ce nu?..

 

 

visithunedoara