Atentie! Luni se decide strategia privind fotbalul hunedorean incepand cu 2014!


In sedinta Consiliului Local Hunedoara programata pentru Luni, 23 Decembrie 2013, orele 10:00, se va discuta un aspect extrem de interesant. Desi a fost lasat ca ultim punct pe ordinea de zi, subiectul sustinerii financiare a clubului FC Hunedoara pentru anul bugetar 2014 este extrem de important in strategia de dezvoltare a fenomenului fotbalistic din oras.

Fotbal2014

Atentie, repet, e vorba de an bugetar, nu doar de returul campionatului aflat in pauza competitionala.

Voi, ce parere aveti?

Dan Bera – administrator – piatra la temelia dezvoltarii durabile a turismului bazat pe Castelul Corvinilor


Cooptarea lui Dan Bera in functia de administrator al Castelului Corvinilor survine ca un act de normalitate, de inscriere a strategiei municipalitatii pe o traiectorie definita de viziune si modernism.

Sunt arhicunoscute eforturile hunedoreanului de promovare a valorilor si simbolurilor orasului nostru si a zonei milenare cu care Dumnezeu ne-a binecuvantat. Campaniile de salvare a caii ferate inguste, a Castelului, Muzeului Fierului sau a echipei Corvinul nu doar ca au tras semnale de alarma asupra importantei acestor brand-uri ci s-au concretizat prin actiuni de conservare si valorificare ce nu au permis degradarea ori disparitia lor definitiva.

Girul deciziei este dat de votul celor peste 800 de hunedoreni care la alegerile locale din 2012 si-au exprimat dorinta de a-l avea pe Dan printre decidentii urbei. Implicarea lui continua in societatea civila, ulterior si in pofida neasteptatului esec electoral, a demonstrat chiar si celor mai inversunati contestatari ca activitatile sale sunt nascute din iubirea pentru comunitatea noastra si nu pot fi franate de piedici neprevazute. Poate tocmai pentru ca in profilul lui regasim ceva din spiritul marelui Iancu – al carui duh vegheaza nevazut asupra Hunedoarei noastre.

E foarte important ca lumea sa inteleaga corect aceasta mutare: Dan nu este Director General, adica cel care dispune de tot ceea ce misca in cadrul monumentului. El nu are atributiuni de conducere si de decizie nemijlocita, ci pur si simplu se ocupa de bunul mers al activitatii Castelului, punandu-si mintea la contributie pentru eficientizarea proceselor si pentru dezvoltarea viziunii privitoare la aspect, functionalitate si promovare turistica.

Care este riscul ca decizia sa fie gresit perceputa? Materializarea ideii “Dan se ocupa de Castel, e treaba lui ca toata lumea sa fie multumita!” in timp ce realitatea sta cu totul altfel.

Ce pot afirma este ca noul post nu il va schimba pe Dan si nu va avea rolul unei botnite puse cu scopul de a-i inchide gura in fata aspectelor negative demne de semnalat si combatut in Hunedoara.

Mai ales ca e bine de stiut ca nici macar financiar nu s-a “pricopsit” de cand cu functia de castelan-sef, noul venit net aliniindu-se castigurilor salariale mizere din sectorul bugetar, adica situandu-se la nivelul mediu al unei functionare dintr-un birou de relatii cu cetatenii. Pentru ca nu e director!

In final, dar nu in cele din urma, o constatare (a) si un amanunt picant(b):

(a)    primarul Viorel Arion demonstreaza ca este un tip inteligent care are capacitatea de a-si alege colaboratorii cu potential de sprijin pentru dezvoltarea localitatii. Important este sa si decida in acest sens!

(b)   pana sa inceapa discutiile legate de aceasta numire, habar nu am avut ca (,) Castelul Corvinilor avea in acte un administrator!! Da, el exista de multa vreme! Total altul decat Directorul mediatizat public…ce realizari a avut el, va las pe voi sa le enumerati.

Si ca sa inchei vestea intr-o nota mobilizatoare, folosesc un citat al noului administrator – cuvinte care pentru Dan Bera  s-au transformat in crez:

La Hunedoara vii turist si pleci prieten!

Dan Bera - castel

Scandalos!!! Eroare sau asumare “cu tupeu” a meritelor altora???


In ultima perioada am tinut indeaproape legatura cu cei de la Asociatia Mini Fotbal Hunedoara (Alin Modarca si Dan Mathe), bucuros sa aflu ca multumita insistentelor si eforturilor depuse de ei Federatia Romana de specialitate a decis ca Turneul Final al Campionatului National de Minifotbal sa se desfasoare in orasul nostru.

http://www.campionateminifotbal.ro/news.php?id=2565&camp=

Am incercat pe cat posibil sa ii sprijin si pot spune ca am reusit. Nu m-a interesat in nici un fel cine se ocupa de eveniment, am raspuns afirmativ apelului din dorinta de a fi de ajutor. Motivatia suplimentara mi-a dat-o mandria de a sti ca Hunedoara va fi readusa in mod pozitiv in prim-planul sportului cu balonul rotund (chiar daca la dimensiuni reduse) de la noi din tara. Am vazut si cu aceasta ocazie cat de dificil este in ziua de azi sa obtii finantari de la companiile cu putere financiara sau cat de restrictiva este legislatia in cazul autoritatilor locale care doresc sa se implice la randul lor. Aproape ca le-am inteles pe toate.

Entuziasmului meu s-au raliat si ceilalti membri ai ASC, am reusit sa mai vorbesc si cu alti prieteni bine-intentionati, fiecare ajutand dupa puteri macar la promovarea turneului, fara sa mai punem la socoteala micile sponsorizari sau oferirea suportului logistic. Am fost extrem de bucuros sa vad cum unii mici intreprinzatori, aparent fara prea mare legatura cu fenomenul – cum ar fi admirabilii proprietari ai cafenelei Café d’Art –  sar in ajutor , sau cum medicul Bogdan Chiriac ma suna si isi ofera gratuit serviciile de asistenta medicala.

Mi s-a parut aiurea ca nu se constientizeaza la adevarata valoare o astfel de competitie – una care aduce in oras 20 de echipe din toata tara. Trecand peste faptul ca o televiziune nationala  – GSP TV – va transmite in direct intreaga desfasurare a evenimentului, nu putem desconsidera ca la noi in oras poposesc pentru 4 zile cel putin 200 de oameni (jucatori si membri din staff-ul echipelor participante). Asta inseamna un capital consistent pentru cei care au spatii de cazare sau alimentatie publica, nu? Pariez ca aproape toti musafirii vor dori sa viziteze si Castelul..;) Adica bani “bagati” in Hunedoara!

Dar, treaca-mearga..bine macar ca presa scrisa si audio-vizuala din judet a prezentat o avanpremiera..

Insa, ce m-a revoltat cel mai tare este anuntul postat astazi pe site-ul oficial al Primariei Hunedoara, http://www.primariahd.ro/arhiva-stiri-2013/campionat-national-de-minifotbal , cel in care cititorii sunt (hai sa nu fiu radical!) dezinformati: Clubul Sportiv Athletic Hunedoara în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara organizează în perioada 04-07 iulie 2013, Campionatul Naţional de Minifotbal.”

Alo, alooo, de unde pana unde??

Oare adevaratii organizatori, cei care au stat in ultima saptamana conectati la toate problemele aparute in pregatirea turneului, pot fi eliminati chiar in halul asta “din schema”??? Repet, ei sunt Federatia Romana de Minifotbal si Asociatia Mini Fotbal Hunedoara, alaturi de partenerii traditionali mentionati in comunicatul federatiei si de ceilalti sustinatori anonimi! Chiar a fost nevoie sa faca loc in ochii opiniei publice altor vanatori de imagine??

Sau continuam sa promovam in Hunedoara, ca de altfel in toata tara, dictonul “Unii cu munca, altii cu rasplata..”??

Nu e frumos!

Deloc.

Castelul Corvinilor din Hunedoara – fata in fata cu viitorul. Drumul de la idee la realizare trece prin planificare!


Pentru a-ti atinge obiectivele este necesar, in primul rand, sa ti le cunosti.

La fel, ca sa ajungi la destinatia dorita este imperios necesar sa iti gandesti din start directia si sa iti calculezi pasii, altfel existand probabilitatea sa te trezesti ajuns in cu totul alt loc decat cel propus initial.

Am recurs la aceasta introducere pentru a deschide un subiect extrem de vulnerabil in democratia heirupista pe care o traversam cu totii in ultimii 23 de ani. Si anume lipsa de viziune.

Ce este viziunea asta, termen cu care suntem bombardati zilnic in tot felul de prezentari de idei, mai mult sau mai putin interesante? Conform unui dictionar explicativ, inseamna 1) Percepere a lumii materiale cu ajutorul văzului. 2) Proprietate de a vedea în minte; reprezentare. 3) Mod de a înțelege și interpreta lucrurile; concepție. ~ asupra lumii. 4) fig. Reprezentare imaginară a unor lucruri ireale, ca produs al unei stări patologice a psihicului; halucinație; vedenie; fantasmă. [G.-D. viziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. vision.

M-as opri acum asupra celor de-a doua si a treia definitii ale cuvantului vizat si le-as discuta din perspectiva factorilor de decizie dintr-o comunitate.

In momentul in care concepi un plan de dezvoltare durabila, de eficientizare si punere in valoare a zonei pe care o gestionezi, trebuie sa analizezi efectele deciziilor si modificarilor planuite pentru o perioada lunga de timp. E de dorit ca planul general sa fie compus din piese mai mici de puzzle – TOATE INTERCONECTATE si INTERFUNCTIONABILE INTRE ELE! Stim cu totii ca treptele disparate nu genereaza o scara, asa cum nici trecerile de pietoni trasate intre un trotuar si un loc de parcare nu constituie un loc normal de traversare a bulevardului (amintindu-mi sesizarea excelenta facuta in primavara anului trecut de prietenul Marian Lucian).

De aceea, imi doresc din tot sufletul ca “mintile luminate” din Primaria Hunedoarei sa aiba in vedere un plan inteligent, complex si cu potential maxim de implementare in cazul Castelului Corvinilor si a zonei limitrofe acestui monument reprezentativ. Cand se schiteaza proiectul de urbanism trebuie din prima clipa gandite solutiile pentru dezvoltarea turismului in conditiile asigurarii tuturor elementelor de normalitate moderna. Si ma refer la infrastructura rutiera (drumul din zona portii de acces in curtea exterioara a Castelului este clar subdimensionat fata de traficul si caracteristicile tehnice ale autovehiculelor, in special autocarelor, care transporta turistii), la facilitatile necesare (parcare amenajata si pazita, chiar daca e cu plata; toalete din care sa nu iesi in fuga, regretand ca ai intrat; punct de alimentatie publica cu preturi care sa nu sfideze bunul simt; sursa de apa potabila etc.). Este vitala studierea retelei edilitare de gaz, canalizare si apa, pentru a asigura existenta unui stadiu tehnic optim si a nu exista apoi necesitatea spargerii intregii zone pentru defectiunile aparute.

Mai mult, aceasta planificare vizionara trebuie sa fie aplicata intregului Centru Vechi si a zonei care leaga orasul de Tinutul Padurenilor. Solutiile exista dar situatia trebuie sa fie analizata din toate punctele de vedere. Ganditi-va ca se va finaliza asfaltarea drumului dintre judetele Caras Severin si Hunedoara prin mijlocul acestei zone. Desi nu este mai scurta, noua cale de legatura va fi poate preferata de utilizatorii traficului greu, in special a camioanelor care aduc marmura de Ruschita la Simeria. Oricat s-ar restaura cladirile istorice din Centrul Vechi, trepidatiile produse de transportatori vor afecta structura acestora.

Mai departe, scheletele dizgratioase ale fostelor hale industriale zgarie pana si cea mai dezinteresata retina. Refunctionalizarea fostei platforme a combinatului siderurgic este absolut prioritara dar, repet, nu trebuie sa intre in confict cu ceea ce se “deseneaza” in zona cu potential turistic.

Altfel ne vom trezi cu un mozaic ilogic de industrie, turism, zona recreationala si dezvoltare imobiliara – costisitor si fara utilitate practica.

De aceea, incheind, a propos de costisitor, sa nu uitam niciodata ca, mai mult decat bani, viata costa ani !!!

Dupa ce-i prinzi “gustul” sigur nu te mai lasi!..


autobuz

Am aflat zilele trecute ca in cel mai scurt timp societatea aflata in subordinea Primariei va “intra in paine” in domeniul transportului in comun local, devenind unicul operator urban pe acest segment in municipiul nostru.

Directorul societatii a fost realist si a declarat ca exploatarea va incepe treptat, cu un parc redus de microbuze si autobuze – adaptat necesitatilor actuale, urmand ca pe parcurs acesta sa creasca proportional cu solicitarea publicului calator. Excelent, si pe undeva normal intr-o economie de piata.

Autobuze

Gandindu-ma la asta si observand de cele mai multe ori in perioada recenta ca transportul local este utilizat CU PREPONDERENTA de PENSIONARI (au gratuitate, de-aia!), mi-a venit o idee.

Ce-ar fi daca societatea in cauza ar “strange din dinti” pe o perioada de, sa zicem, doua luni, si ar acorda TRANSPORT GRATUIT TUTUROR CALATORILOR  pe cursele locale, indiferent de varsta sau conditie sociala?

Oricum, aceste mijloace de transport circula conform unui orar prestabilit, necontand daca sau nu sunt goale. De ce sa nu le umplem?

De ce sa nu obisnuim potentialii calatori cu folosirea acestor autobuze, astfel incat, odata intrata in reflex aceasta optiune de deplasare sa perceapa altfel beneficiile ei? Garantez eu ca sta in natura umana ca atunci cand omului ii convine alternativa va accepta mai apoi si plata pentru a beneficia in continuare de ea (vezi promotiile de internet gratuit la telefonia mobila in primele luni de abonament, optiune la care clientul nu renunta nici dupa ce incepe sa plateasca pentru ea.. 😉 ).

Completata de respectarea riguroasa a orarului, de regandirea inteligenta a traseului precum si de eventuala creare a unor statii noi absolut necesare (ex: Castel, Spital si altele), ideea asta mi se pare din start o varianta cu potential mare de castig, atat pentru societatea operatoare cat si pentru comunitate .

E doar o propunere venita de la un cetatean, sper ca cei platiti in acest scop sa o analizeze si sa ii gaseasca modalitatile optime de punere in aplicare, considerandu-i costurile initiale drept niste investitii si nu doar cheltuieli fara sens.

Pentru hunedoreni.

Ce facem de Ziua Copilului in Hunedoara?


Anul acesta avem norocul ca sarbatoarea Zilei Copilului sa coincida cu o linistita zi de sambata. Ce poate fi mai bine decat sa stii ca ai intr-adevar timp sa iti aloci intreaga zi celor mai fragede fapturi din jurul tau?

Poate tocmai de aceea, creionandu-mi agenda pentru maine, m-am bucurat sa vad ca am de unde alege si ca nu este foarte dificil sa imi umplu timpul cu evenimente dintre cele mai placute.

Multumita inspiratiei primariei, ii voi putea oferi Darei doua experiente memorabile si foarte atractive pentru varsta ei. Astfel, desi nu este finalizata intrutotul, Gradina Zoologica din preajma Padurii Chizid isi deschide portile pe parcursul intregii zile – special pentru a marca aceasta sarbatoare a copilariei. Sunt absolut convins ca alaturi de ceilalti vizitatori de varste apropiate si nu numai, printesa mea va fi extrem de incantata sa vada ca animalele din cartile de povesti sau de pe ecranul televizorului vor putea fi admirate si in realitate, mai ales ca este vorba de specii ca leu, tigru, babuin, ponei, urs si tot felul de pasari frumos colorate.

Pe langa asta, inainte de incursiunea in regatul prietenilor necuvantatori, am ales sa facem introducerea in sarbatoare prin participarea ca spectatori la evenimentul artistic care se va desfasura incepand cu orele 11:00 in fata Casei de Cultura. Vizita nastrusnicilor Burtiplici si Tontonici ne bucura si ne face sa speram ca glumele lor nu vor fi udate de stropii de ploaie.

Traind in Ardeal, loc in care diversitatea culturala ne uneste pe toti cei care convietuim aici, beneficiem (coincidenta sau nu) si de serbarile cultural-traditionale ale celorlalti cetateni. Spun coincidenta pentru ca am primit cu placere invitatia prietenei Aranka Takacs la evenimentele prin care va debuta tot maine festivalul “Zilele Maghiare din judetul Hunedoara”. M-am bucurat mai ales cand am vazut in program ca organizatorii nu au uitat semnificatia acestei zile si au prins in plan felurite activitati cu si pentru copii, toate avand ca gazda ospitaliera curtea exterioara a Castelului Corvinilor. Nu ascund ca, pasionat pana la extrem find de mancarea dulce-picanta traditionala maghiara, am salivat instantaneu si din abundenta afland de competitia de gatit gulyas, concurs sfarsit odata cu savurarea creatiilor gastronomice premiante.

Si pentru ca se spune ca vom fi mereu copii atata vreme cat ne vor trai parintii, spre seara imi voi oferi drept cadou vizionarea, cu o bere rece in mana, a finalei Cupei Romaniei la fotbal, meci pe care mi-l doresc plin de atractivitate –  incat sa substituie cu succes cireasa din varful tortului unei adevarate zile de sarbatoare!

Voua, prietenilor mei dragi care veti fi maine in Hunedoara, va recomand un astfel de program. Sunt sigur ca veti gasi toate motivele sa nu regretati nici o clipa alegerea facuta. Sa ne vedem cu bine!

Profit de ocazie sa urez in avans La Multi Ani tuturor celor care nu au incetat nici o clipa sa isi pastreze in suflete macar o farama din bucuriile copilariei!